Aurelia Muţ, procuroarea-şefă din Târgu Lăpuş şi mătuşa principalului suspect al crimei căreia i-a căzut victimă pădurarul Liviu Pop, „a rezolvat“ de-a lungul timpul mai multe dosare în favoarea unor hoţi de lemne sau braconieri.
Pădurarul Liviu Pop, tatăl a trei fetiţe, a fost ucis cu sânge rece miercuri, 16 octombrie, într-o pădure dintre localităţile maramureşene Rogoz şi Băiuţ. În urma morţii bărbatului de 37 de ani, au rămas trei suspecţi nepuşi sub acuzare şi o comunitate în care s-a instalat frica, potrivit Adevărul.
Sub protecţia anonimatului, localnicii încep să vorbească despre mafia instalată de mulţi ani în oraşul Târgu Lăpuş şi în satul apărţinător Borcut, acolo unde locuia pădurarul Pop şi cei trei oameni cu care s-a confruntat în pădure.
O mână de oameni influenţi controlează afacerile ilegale cu lemn şi fac averi prin complicitatea autorităţilor. În centrul schemei mafiote s-ar afla Aurelia Muţ (46 de ani), prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş şi, de altfel, singura angajată a instituţiei unde sunt, teoretic, procesate 1.000 de dosare anual.
Procuroarea este mătuşa şi naşa de cununie a lui Petrişor Giurgiu (36 de ani), unul dintre cei trei bărbaţi prinşi de pădurarul Pop la furat de arbori. Oamenii din Borcut spun că Muţ „taie şi spânzură după propriul chef şi dă ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale prietenilor sau cunoscuţilor“.
Reporterii „Adevărul“ au analizat trei dintre cazurile clasate de procuroarea Muţ cu rezoluţii halucinante.
A împuşcat un copil, a plătit 1.000 de lei
În iarna anului 2011, finul comandantului de atunci al Poliţiei Târgu Lăpuş a împuşcat un copil de 17 ani, spunând ulterior că l-a confundat cu o vulpe. Bărbatul a tras din maşină, iar când a coborât şi-a dat seama, după urmele de sânge, că împuşcase un om.
„Învinuitul a luat-o pe urmele acestora, a strigat după acele persoane, dar constatând că nu răspunde nimeni, după ce a parcurs o distanţă de aproximativ 300 de metri, a renunţat, revenind la locul incidentului şi încercând să anunţe organele de urmărire penală. Datorită lipsei semnalului de telefonie mobilă, învinuitul n-a reuşit acest fapt (…) şi s-a deplasat în localitatea Stoiceni de unde a sesizat organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Târgu Lăpuş“, se arată în ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale semnată de procuroarea Aurelia Muţ. În realitate, ar fi putut să sune la 112 chiar şi în lipsa semnalului de telefonie. De fapt, spun surse din anchetă, bărbatul l-a sunat pe şeful Poliţiei, naşul său, care l-a sfătuit ce să facă mai departe.
„În baza relaţiei de prietenie a fostului comandant cu prim-procuroarea, dosarul vânătorului a fost clasat. Băiatul împuşcat a stat la spital aproximativ 20 de zile, au umblat la familia lui să le ofere bani, iar prim-procuroarea a clasat cauza şi i-a aplicat vânătorului o amendă administrativă de 1.000 de lei“, spune un localnic din Târgu Lăpuş.
Din victimă a devenit învinuit
Un alt dosar scandalos a fost investigat de Aurelia Muţ în 2017 şi-l priveşte pe Mihai Timbuş, administratorul unui fond de vânătoare din zona Târgu Lăpuş. Acesta a surprins în flagrant delict patru braconieri, pe care i-a reţinut până la sosirea poliţiştilor.
În mod bizar, procuroarea Muţ a întocmit în referat prin care l-a trimis în judecată pe administratorul fondului cinegetic pentru „împiedicarea cu violenţă a vânătorii“. Cei patru braconieri n-au fost puşi sub acuzare.
Două instanţe de judecată au infirmat soluţia procuroarei, iar Curtea de Apel Cluj l-a achitat definitiv pe Timbuş. Bărbatul a înaintat ulterior o plângere penală la adresa procuroarei, pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă.
Locul unde a fost găsit trupul lui Liviu Pop
Timbuş a atras atenţia încă din noaptea morţii lui Liviu Pop, într-o postare pe Facebook, despre relaţiile de rudenie existente între procuroare şi hoţii de lemne.
„Cunoscând pe pielea mea modul în care prim-procuroarea Muţ Aurelia instumentează dosarele în care are interese personale, ori în care sunt implicaţi prieteni, cuscri etc., auzindu-i atunci în seara decesului pădurarului Liviu Pop pe consătenii acestei procuroare spunând că aceasta are legături strânse cu posibilii criminali ai lui Liviu, recidivişti pe care i-ar mai fi ajutat să scape de răspundere în faţa legii, mi-am pus atunci întrebarea: «Oare îi va ajuta şi acum să scape netraşi la răspundere?» La aproape o săptămână de la macabrul episod în care Liviu a murit împuşcat şi nimeni nu este acuzat, văzând ce se spune în presă despre această doamnă procuror, redactez un memoriu către Procurorul General şi CSM, prin care solicit efectuarea unui control la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş“, a declarat Timbuş pentru „Adevărul“.
Cazul nepotului privilegiat
Al treilea dosar controversat priveşte ancheta în care membrii familiei Muntean, un clan care controlează piaţa lemnului din Târgu Lăpuş, au fost anchetaţi pentru tăieri ilegale în pădure şi distribuirea parcelelor bogate în arbori către gaterele proprii. Cazul a fost tratat pe larg în numărul de luni, 21 octombrie, al ziarului „Adevărul“. Şi în această situaţie procuroarea a clasat dosarul. Oamenii din Borcut spun că Petrişor Giurgiu, bărbatul considerat de localnici vinovat de moartea pădurarului, lucrează pentru firma fraţilor Muntean.
Giurgiu se mândreşte pe contul personal de Facebook cu fotografii de la propria nuntă în care apare şi Aurelia Muţ, mătuşa şi naşa de cununie. O localnică din Borcut afirmă că, la mai puţin de 24 de ore după moartea lui Liviu Pop, Giurgiu i-a făcut un serviciu naşei sale: „Dacă mai vreţi să ştiţi, joi dimineaţă, până la ora 12.00, Petrişor i-a dus lemne de foc doamnei prim-procuror. O remorcă de lemne a lăsat la ea acasă“.
Ameninţat cu moartea
În satul natal al lui Liviu Pop domneşte frica. Oamenii refuză să-şi dea numele când vorbesc de frica celor trei suspecţi care încă sunt liberi. Apropiaţi ai pădurarului spun că legislaţia nu-i permitea acestuia să plece cu arma de vânătoare personală la controlul din pădure care i-a fost fatal, în seara zilei de miercuri, 16 octombrie.
„Toţi ştim că Liviu nu avea voie să meargă acolo cu arma sa de vânătoare, dar a fost ameninţat cu moartea chiar de către Petrişor Giurgiu, cu o săptămână înainte. S-a plâns colegilor lui de acest lucru şi a spus că, decât să moară, mai bine se alege cu dosar penal pentru că umblă cu arma de vânătoare pe fondul forestier pe care îl păzea“, spune un localnic.
Suspecţii au declarat în faţa anchetatorilor că au mers în pădure să culeagă lemne uscate pentru foc, variantă care a şi fost mediatizată de anchetatori. Cu toate acestea, reporterul „Adevărul“ a descoperit cioate proaspete de fag vizitând luni, 21 octombrie, locul în care a avut loc crima. Urmele de sânge încă mai sunt vizibile.
Procurorii efectuează acum cercetări în cazul pădurarului Liviu Pop pentru „ultraj raportat la infracţiunea de omor”. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Maramureş, cei care anchetează moartea pădurarului Liviu Pop, au emis luni, 21 octombrie, un comunicat de presă. „Precizăm că încă de la momentul sesizării dosarul a fost înregistrat şi instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş neefectuând nici un act de urmărire penală în cauză“, se arată în comunicat. În acelaşi timp, procurorii din Baia Mare spun că investighează cazul sub suspiciunea de „ultraj raportat la infracţiunea de omor“. Ultrajul se referă la actul de violenţă exercitat asupra unui funcţionar public. Pentru că pădurarii beneficiază de statut special, criminalul lui Liviu Pop riscă închisoare pe viaţă.
Sursa Adevărul.ro
Foto 1 (Adevărul.ro) – Aurelia Muţ (încercuită) şi Petrişor Giurgiu (prim-plan), suspect principal în cazul morţii pădurarului Pop
2 mesaje
Domnule ziarist Dale,
Dumneavoastra si cu ziarista de casa a domnului primar, doamna S.V. ati declansat acest atac mediatic asupra unei instituții intregi. Decredibilizati prin articole scrise pe w.c. si preluate din lipsa de idei de presa nationala o intreaga unitate de parchet care nu este nici macar competenta sa solutioneze cauza padurarului gasit mort.
Din fericire exista posibilitatea tragerii la raspundere a dvs si a celorlalti pseudo-ziaristi care afecteaza interesul justitiei.
Aveti va rog decenta sa publicati comentariul meu.
CSMul si instantele competente vor solutiona sesizarea mea privind articolele dumneavoastra.
Erati candva un bun ziarist dar can-can-ul si senzationalul, combinate cu aparitia Facebookului v-au luat mintile.
O zi buna
Domnule Costea,aveti legaturi cu criminalii? Se vede de departe ca favorizati infractorii,le tineti parte,la o saptamana dupa crima,nenorocitii acestia nu sunt arestati. Vi se pare normal si corect? O sa plateasca toti,aceste nedreptati,si nenorocita de taranca procuroare o sa zboare din functie,sper cat mai curand.