Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

CA-N JUNGLĂ, PRIN BAIA MARE: Urmăriți și blocați în trafic, pulverizaţi cu gaz lacrimogen, amenințați cu moartea de un șofer de 19 ani

În baza probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr din municipiu, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi au demarat activităţile specifice în vederea documentării faptelor după ce sâmbătă, 26 octombrie, în jurul orei 14.00, la sediul poliţiei s-au prezentat trei tineri care au declarat că au fost agresaţi, în timp ce se deplasau cu autoturismul pe strada Luminişului din Baia Mare.

Verificările efectuate până în acest moment de poliţişti au relevat că în urma unor discuţii în contradictoriu şi a unor neînţelegeri băimăreanul reţinut, tânăr de 19 ani, i-a urmărit în trafic cu autoturismul pe cei trei, pe mai multe străzi din municipiu, le-a blocat autoturismul cu care aceştia se deplasau, a pulverizat cu spray iritant spre geamul portierei care era deschis, adresându-le totodată amenințări cu acte de violenţă şi cu moartea.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT