Recomandate

IMAGINI HORROR: ACTUALIZARE – Cal biciuit la un concurs ecvestru din Baia Mare (FOTO, VIDEO)

La ieșirea din municipiul Baia Mare înspre Satu Nou de Jos s-a desfășurat ediția a III-a a unui Festivalul Ecvestru.

Muzică populară, cai frumoși, exemplare senzaționale, concursuri de frumusețe, recitaluri. Toate acestea ar fi trebuit să îi bucure pe baimărenii care au ieșit astăzi din case și au participat la festival.

Doar că la unul dintre cele două concursuri ce au fost anunțate de organizatori pe afișuri unor dintre cai a fost biciuit fără milă de proprietar probabil pentru ca acesta să poata tracta bușetenii pregătiți de organizatori. Cu toate că unii dintre cei prezenți (conform imaginilor video) îi spuneau bărbatului să nu mai lovească animalul pentru că este filmat, acesta a continuat să îl lovească până când animalul a reușit să miște din loc cușca cu buștenii respectivi.

Imediat pe pagina de socializare au apărut reacțiile oamenilor. Toți s-au arătat șocați de cele întâmplate. Au fost și voci care au susținut că sunt animale de tracțiune și e ceva normal să fie lovite.

” Ala e un cal de masa grea, de tractare, scopul era sa traga acea cușca cu lemne, nu am vazut calul pe jos si oamenii aia sa mai dea cu biciu in el, deci nu vorbiti aiurea, pe vremea bunicilor vostri cum credeti ca se aduceau lemnele de la padure sau alte incarcaturi, nu erau atatea utilaje..🤦🏻‍♂️ ”

”Asta e spectacol ? Unde ne aflam atunci ? Pe cine distreaza asemenea orori si cine ia banii pentru circ ? Autoritatile , te pomenesti ! ”

” Nu știu ce e mai crud , sa bați calul , sau sa stai tu sa ii filmezi și restul vreo 20 sa stea nepăsători, deci! ”

” Rasa umana dobitoci cu doua picioare ”

Evenimentul a fost organizat de Ansamblul Maramureș Plai cu Flori ”Crescătorii de Cabaline”, Primăria Municipiului Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Primăria Dumbrăvița și alte firme.

ACTUALIZARE

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și desfășoară verificări cu privire la aspectele semnalate în articolul de presă, urmând ca în funcție de cele constatate să propună măsuri legale.

Te-ar putea interesa si

Liberalii maramureșeni au onorat Ziua Națională a României la Șișești

Vasile Dale

URMĂRIT DE POLIŢIŞTI: Băimărean beat la volan şi fără permis

Vasile Dale

EXCLUSIV: Camionul borșeanului Buric depistat în iulie transportând lemn ilegal a fost confiscat din nou de procurorii din Vișeu de Sus

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.