BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ACUZAȚII GRAVE / ACTUALIZARE: Primarul din Săcălășeni, acuzat că și-a împușcat vecina din Coruia. Ce spun poliţiştii (AUDIO)

Un incident deosebit de grav s-a petrecut în această după-amiază, între orele 16:00 și 17:00. Martori oculari, cititori ai Detectivului de Presă ȘOC! ne-au relatat un incident în care a fost implicat primarul comunei Săcălășeni, Emilian Pop.
Edilul, care locuiește în satul Coruia este un pasionat al armelor ușoare și adesea este auzit cum trage după iepuri, fazani și chiar câini, potrivit acelorași martori, unii dintre ei vecini cu primarul.

Azi, primarul Pop Emilian a tras după un iepure, după cum chiar el ne mărturiusește, numai că ținta a fost de data aceasta o bătrână de aproximativ 67 de ani.

Un apropiat a femeii ne-a declarant că bătrâna, Ana Moja, care locuiește la a treia casă de locuința primarului a suferit o rană și iniţial a avut o teamă să sune atât la Ambulanță cât și la 112.

sursa foto: Graiul.ro.

Poliția a fost anunțată de localnici.
Contactat telefonic, primarul Emilian Pop s-a pierdut în declarații. Prima oară nu știa despre ce este vorba, apoi și-a adus aminte că a tras cu o armă de “jucărie” de tip airsoft și că femeia nu are nicio rană. Totuși, la insistențele Detectivului de Presă ȘOC!, edilul și-a adus aminte că vecina sa are o rană superficială provocată de o pietricică aruncată după trecerea unei mașini de mare tonaj!
Martori spun că primarul chiar și-a cerut scuze pentru cele întâmplate iar polițiștii fac cercetări în aceste momente pentru a stabili dacă rana este de la încărcătura armei primarului sau de la pietricică. Încă nu avem nicio poziție a Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș.
Sursa: Detectivul de Presă ȘOC!

Actualizare – IPJ Maramureş

În urma apariției în spațiul public a unor informații conform cărora o femeie din Coruia a fost rănită ca urmare a folosirii unei arme de către un consătean, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu au desfășurat activități specifice pentru clarificarea stării de fapt.

Verificările efectuate de polițiști au relevat că un bărbat în vârstă de 54 de ani ar fi făcut uz de o armă de vânătoare cu alice în curtea locuinței sale. Femeia la care se face referire în articolul de presă a fost identificată de polițiști și nu a dorit să depună plângere.

Totodată polițiștii au stabilit că bărbatul este autorizat pentru a purta și folosi, în condițiile legii, arme și muniții letale de vânătoare.

Atât arma folosită cât și două tuburi de cartuș au fost ridicate pentru a fi supuse unei constatări criminalistice.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

Te-ar putea interesa si

Un băimărean a furat o dubiță din Sighet, a abandonat-o și a fugit printre blocuri

Vasile Dale

TRAGEDIE LA APA: O tânără de 22 ani s-a înecat sub privirile iubitului

Vasile Dale

URMĂRIT INTERNAŢIONAL PENTRU EVADARE DIN AUSTRIA: Sighetean căutat de autorităţile române, austriece şi ungare, depistat de poliţiştii clujeni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.