Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE: Tânăr depistat în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere

Luni, 25 noiembrie, în baza probatoriului administat, poliţiştii băimăreni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr din municipiu, care a comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În fapt, ieri, la ora 00.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus haotic pe strada 22 Decembrie. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din municipiu, care emana halenă alcoolică. Verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Băimăreanul, faţă de care s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT