Eveniment

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE: Tânăr depistat în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere

Luni, 25 noiembrie, în baza probatoriului administat, poliţiştii băimăreni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr din municipiu, care a comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În fapt, ieri, la ora 00.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus haotic pe strada 22 Decembrie. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din municipiu, care emana halenă alcoolică. Verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Băimăreanul, faţă de care s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV LIVE: Un camion a trecut peste o fetiță de 9 ani. Accidentul șocant a fost filmat și contrazice total ancheta poliției

Vasile Dale

Și-au prins superiorul cu aparatul radar: Agenți de la rutieră (foști actualmente), dar și ofițerul au fost trimiși în judecată după 4 ani de anchetă

Vasile Dale

DOSARE PENALE COVID-19: Procurorii anchetează persoane din Baia Mare și Suciu de Sus pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.