Important

ACŢIUNI IPJ: Peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale aplicate săptămâna trecută de poliţişti

În perioada 02 – 08 decembrie, poliţiştii maramureşeni au organizat 39 de acţiuni punctuale pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. De asemenea, în perioada menţionată s-a intervenit la 300 de evenimente de natură judiciară sau privind siguranţa publică şi rutieră.

Pentru neregulile constatate în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 1019 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri de la legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate a fost în valoare de aproape 400.000 lei.

Săptămâna trecută, o persoană şi-a pierdut viaţa iar alte patru au fost grav rănite în urma accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice de pe raza judeţului. În cadrul acţiunilor desfăşurate pe drumurile publice, pe parcursul săptămânii trecute poliţiştii au constatat 20 infracţiuni rutiere, au reţinut 84 de permise de conducere şi au retras 20 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii atrag mereu atenţia asupra importanţei respectării normelor rutiere. Sfătuim conducătorii auto să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum şi să circule cu viteză adaptată condiţiilor de trafic. Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică

Te-ar putea interesa si

Patru salvatori montani ai SPJ Salvamont Maramureș au participat la Târgu Mureș la Transilvania Motor Ring

Redactie

AJUTĂ ȘI TU: O familie cu doi copii din Călinești au rămas fără acoperiș deasupra capului

Vasile Dale

ANUNŢ VITAL: Furnizarea apei potabile întreruptă câteva ore în Hideaga, Mogoșești, Pribilești şi Lucăcești

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.