Urmărire ca-n filme pe drumul național 18 între Sighetu Marmației și Berbești. Un BMW care nu avea plăcuțe de înmatriculare cu volan pe dreapta a fost urmărit de două echipaje de poliție kilometri întregi.

Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism BMW din cauza vitezei excesive datorate urmăririi echipajelor de poliție a părăsit partea carosabilă prin stânga direcției de mers, trecând pe contrasens și izbindu-se violent de un podeț din beton.

Impactul a fost atât de violent încât partea din față a mașinii pur și simplu s-a făcut pachet. Cel de la volan și pasagerii au scăpat cu câteva leziuni minore.

La fața locului echipajele de poliție i-au scos din mașină și i-au încătușat imediat. A fost chemat și un echipaj al ambulanței pentru a le acorda îngrijiri medicale. Apoi polițiștii au percheziționat mașina distrusă. Au găsit în bord un pistol cu bile care a fost ridicat pentru cercetări.

Actualizare – IPJ maramureş

Aseară, pe raza localității Berbești, polițiștii au efectuat semnalele regulamentare, luminoase și sonore, de oprire a unui autoturism care nu avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Întrucât persoana de la volan și-a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea sa. În momentul în care autospeciala de poliție se afla pe contrasens, în dreptul unul autoturism care preceda autoturismul urmărit, conducătorul auto din mașina urmărită a încercat să efectueze manevra de depășire a autospecialei de poliție prin partea stângă, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu podețul unui imobil.

Trei tineri, care se aflau în autoturism, au încercat să fugă, însă au fost prinși de polițiști. Unul dintre ei, care a devenit recalcitrant, a fost imobilizat.

Polițiștii au constatat că autoturismul a fost condus de un sighetean de 24 de ani, iar ceilalți doi tineri erau pasageri.
Întrucât unul dintre pasageri acuza dureri la nivelul mâinii, a fost transportat la spital, nu a necesitat internarea.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că tânărul care a condus autoturismul avea o concentrație de 0.39mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge și urină, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge sau a unor substanțe interzise.

Totodată, verificările polițiștilor au relevat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul condus nu este înmatriculat, valabilitatea numărului de circulație provizoriu fiind expirată.

De asemenea, în autoturism a fost găsită o armă neletală, supusă autorizării, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.