Important

Cum putem elimina obiceiurile nesănătoase din alimentație. Răspunsul oferit cu ajutorul a trei studenți

Modul de viaţă ne influenţează sănătatea. Astfel, un stil de viaţă sănătos ar fi primul pas necesar pentru sănătatea noastră. Pornind de la această premisă, trei studenți ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca au organizat evenimentul „Ești ceea ce mănânci?”, acțiune care face parte din cadrul campaniei „Urzeala Alimentelor”.

Potrivit organizatorilor evenimentului, obiectivele pe care campania le urmărește au fost de informare și conștientizare. Cei trei studenți și-au dorit să tragă un semnal de alarmă privind importanța unei alimentații sănătoase, astfel ca publicul să își formeze niște cunoștințe de bază în ceea ce privește menținerea unei alimentații sănătoase, cât și adoptarea unui comportament potrivit, menit să elimine o patologie existentă.

Karina Veber

„Ne dorim să încurajăm consumul unei alimentații sănătoase și să evităm problema unor obiceiuri alimentare care nu ne ajută. Evenimentul are ca scop combaterea unei probleme foarte prezente în viețile oamenilor, și anume efectele negative asupra sănătății datorate alimentației nesănătoase. Ca soluție, invitatul special al acestui eveniment, Iulia Trif, nutriționist și dietetician, a creat o prezentare/workshop despre importanța menținerii unei alimentații sănătoase”, a arătat Karina Veber, unul dintre cei trei studenți, inițiator al evenimentului.

În cadrul evenimentului, nutriționistul Iulia Trif a prezentat care riscurile unei alimentații nesănătoase și cât de important este să adoptăm un stil de viață sănătos.

„Nutriția ar trebui să înceapă din școli pentru că, consider că copilul mic este cel care face schimbarea. Adică, el o să meargă acasă la părinți și o să spună ce știe și ce a învățat, aducându-le și părinților la cunoștință ce înseamnă de fapt alimentația. Consider că la noi se pune foarte puțin accentul pe acest aspect, tocmai de aceea România este în top în ceea ce privește obezitatea, bolile cardiovasculare, diabet zaharat. Nutriția reprezintă de fapt o prevenție a bolii ce urmează a fi declanșată. Mai exact, prin nutriție poți preveni. Și mai bine previ decât să tratezi”, a spus Iulia Trif.

Iulia Trif

Potrivit specialistului, obiceiurile nesănătoase pot fi eliminate dacă ne canalizăm atenția spre lucruri constructive pentru organismul nostru.

„Ar trebui să ne îndreptăm mintea către pasiuni non-alimentare. Ar trebui să facem exerciții fizice. Pentru a-ți schimba alimentația ai nevoie de un psiholog pentru că este foarte greu să faci acest lucru de pe o zi pe alta. Trebuie să începi, ca și în viață, de jos. Alimentația poate fi schimbată cu ajutorul nutriționistului, cu ajutorul terapeutului și cu ajutorul medicului pentru că doar atunci poate fi schimbată când apare un semnal de alarmă. Adică, dacă pacientul merge la medic și i se spune că de astăzi trebuie să țină un regim pentru că viața sa e amenințată de anume patologie care urmează, atunci el trage semnalul de alarmă și începe să facă schimbări în ceea ce privește viața. Până atunci, cam greu”, a mai adăugat Iulia Trif.

La sfârșitul prezentării a avut loc o tombolă, în urma căreia un participant va beneficia de o consultație gratuită din partea Iuliei Trif, specialist în domeniu. Studenții care au organizat evenimentul sunt Szedlacsek Armin, Cătălin Varodi și Karina Veber.

Te-ar putea interesa si

SCANDAL ÎNTR-O FAMILIE DE PE PĂLTINIŞULUI: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii băimăreni

Redactie

Audi Q 7 căutat de autoritățile din Belgia, condus de un maramureşean, oprit în Petea

Redactie

“Programul lui Marcel Ciolacu, un colaj manipulator marca PSD”, susține senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.