Eveniment

TRAGEDIE LA ARDUZEL: Un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie

Ieri, 19 decembrie, în jurul orei 11.20, poliţiştii au intervenit la un accident grav de circulaţie, produs pe raza localităţii Arduzel. Verificările efectuate au relevat că un bărbat în vârstă de 49 ani, din oraşul Ulmeni, care a condus un autoturism, nu a păstrat distanța de siguranţă şi a acroşat o bicicletă pe care se afla un bărbat în vârstă de 45 ani.
În urma impactului biciclistul a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă a părții carosabile, iar leziunile suferite au fost incompatibile cu viaţa.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În urma sa rămân trei fete.

Te-ar putea interesa si

DEZASTRU CFR: Trenul IR 1642 Baia Mare – Bucureşti fără lumină, întârziere de trei ore,călători revoltaţi (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Autoutilitară incendiată pe str. Păltinişului din Baia Mare. O cameră de supraveghere a surprins făptaşii (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Un șofer din Mireșu Mare a fugit 10 km cu poliția pe urme. Feciorul de polițist era drogat si circula cu 128 km/ora prin localitate

Vasile Dale

1 mesaj

Cetateanul decembrie 19, 2019 at 7:00 pm

Plin de tampiti, viitori ucigasi la volan . Arest automat si puscarie pentru ei !
La legile actuale iti rad in fata, li se rupe de viata ta sau a familiei tale !

Raspunde

Răspunde-i lui Cetateanul Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.