Eveniment

ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI: Pompierii băimăreni, o mână de ajutor pentru trei familii cu mai mulți copii, din Baia Mare și Baia Sprie

Lupta de zi cu zi, contra cronometru, pentru salvarea vieților celor aflați în pericol, ne oțelește, dar nu ne împietrește inimile. Dăruim din ce avem, cu bucurie, pentru ca spiritul Crăciunului să se facă simțit și în casele celor mai puțin favorizați de soartă.


În prag de sărbători, pompierii Detașamentului “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare, ajutați și de voluntari, au întins o mână de ajutor unui număr de trei familii, cu mai mulți copii, din Baia Mare și Baia Sprie, care se luptă cu traiul zilnic.


Inimoși, pompierii militari au dăruit celor 11 copii și părinților acestora hăinuțe, jucării, alimente și dulciuri.
Pentru ca cei mici și familiile lor să aibă parte de sărbători liniștite, în cazul a două dintre cele trei familii la care au fost în vizită, cu probleme financiare de moment, pompierii au pus mână de la mână și au achitat chiriile pe câte două luni.

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO EXCLUSIV – Un șofer beat a intrat cu mașina într-un stâlp pe bd Unirii din Baia Mare

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Avem primele imagini cu pistolarul din Șurdești de la reconstituire. Liviu Mureșan a colaborat cu anchetatorii, dar nu a spus exact unde a aruncat pistolul

Vasile Dale

SUPĂRĂRI DE POLITICIAN – Liviu Marian Pop, retras de PSD de pe lista de la parlamentare. Acesta își întreabă prietenii de pe Facebook ce să se facă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.