Maramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: CAMERE SUPRAVEGHERE – Două femei din Borșa susțin că ar fi fost abuzate și agresate de polițiști în stradă. Polițiștii susțin altceva (ACTUALIZARE)


În cursul nopții de luni spre marți pe adresa redacției noastre am primit două sesizări venite de la Borșa. Două femei, Anca și Noemi, ne-au scris că ar fi fost agresate de un echipaj al poliției din Borșa. De cealaltă parte, polițiștii susțin că au intervenit legal pentru că a refuzat să se legitimeze dar și să meargă la sediul poliției pentru legitimare.

Ce spun femeile, una fiind minoră

”Din păcate, asta-i Poliția Română. Bruscarea și abuzarea ne-a adus pe mine și pe Anca într-un punct în care nu ne-am imaginat vreodată că o să ajungem. Asta e țara în care trăim. Coruperea și comunismul încă dominând. Uitați-vă cum un agent de poliție al orașului Borșa, agresează fără niciun motiv. Erau simple trecătoare pe Aleea Tineretului. Singura lor greșeală a fost că nu i-au zâmbit frumos domnului agent” au scris femeile.

Ce spune poliția

Echipajul de siguranță publică a intervenit la un incendiu izbucnit într-un bloc la un apartament. Ajunși la fața locului, polițiștii au auzit dintr-un apartament vecin că muzica era dată foarte tare. L-au rugat pe proprietar să dea muzica mai încet. Acesta a oprit-o pentru câteva minute, ulterior repornind-o. Polițiștii s-au reîntors la apartamentul respectiv și au vrut să îl legitimeze pe bărbat. Acesta a refuzat și a adresat cuvinte jignitoare.

În fața blocului, era fiica bărbatului care filma cu un telefon mobil. Polițiștii au vrut să o legitimeze iar aceasta a refuzat. Echipajul de siguranță publică a încercat să o ducă la sediul poliției pentru identificare. La un moment dat o altă femeie le-a spus că aceasta este minoră, aceasta fiind lăsată.
Într-un final, atât proprietarul apartamentului cât și femeia au fost sancționați contravențional pentru refuz de legitimare.

ACTUALIZARE

„Colegii nostri au intervenit la un incendiu in vecinatatea barului proprietate a tatalui minorei MM iar la solicitarea colegilor de a se legitima tatal acestuia a adus vociferat si a refuzat legitimarea la fel si fiica acestuia. Se poate vedea clar din imagini „setea de a filma si de a trimite la presa” lucru obisnuit printre cei ce incalca legea.
Mai nou ne confruntam doar cu ” pasaje scurte convenabile” din filmari, pasaje ce vor sa denatureze voit interventiile colegilor punand doar ce convine celui ce a filmat cu intentia clara de denaturare.
De aceea este nevoie de dotare a politistilor cu camere, acest lucru fiind si in folosul nostru ca politisti ci si in folosul cetateanului!
Felicitari colegilor de la Politia Orasului Borsa ca nu s au lasat intimidati si au procedat legal si intocmai la aplicarea legii”, spune Ion Tomoiagă, preşedinte SNPR Decus Maramureş.

Te-ar putea interesa si

Revoltă de Revelion: O mie de oameni nu-l vor vedea pe Țzancă Uraganu la Perla Cosăului. E de râs: nu are zbor spre Maramureș

Vasile Dale

IMAGINI CAMERĂ SUPRAVEGHERE / ACTUALIZARE: Vezi cum a fost urmărit motociclistul de poliţiştii din Baia Sprie până la Parcul Regina Maria din Baia Mare. Ce spun poliţiştii (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

BILANŢ 2 APRILIE: 39 de cazuri confirmate în Maramureş, total 2.738 persoane infectate cu virusul COVID-19

Vasile Dale

1 mesaj

V ianuarie 7, 2020 at 1:21 pm

Fortele de dezordine.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.