Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

IJJ MARAMUREŞ: Festivalul Internaţional de Colinde, Datini şi Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, în siguranţă

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., începând cu ora 10:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Maramureş, organizează „Festivalul Internaţional de Colinde, Datini şi Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni”, manifestare la care se preconizează participarea unui număr însemnat de persoane din judeţul nostru, din ţară şi din străinătate.

Pentru ca această manifestare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, Jandarmeria Maramureş recomandă persoanelor participante să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi ale organizatorilor, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul sesizării săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite intervenţia forţelor de ordine. De asemenea, persoanelor care participă astfel de manifestări însoţite de copii, le recomandăm să acorde o atenţie deosebită acestora, pentru a se evita pierderea sau rătăcirea minorilor.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT