Important

COMBATEREA DELICTELOR SILVICE: Sancţiuni de 15.000 de lei aplicate de poliţişti în urma unei acţiuni de verificare şi control

La finalul săptămanii trecute, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
Activităţile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase şi au fost efectuate în colaborare cu specialişti din cadrul Garzii Forestiere Cluj şi Ocolului Silvic Târgu Lăpuş.
Astfel au fost efectuate controale la sediile a două societăţi comerciale cu punctele de lucru în Poiana Botizii şi Târgu Lăpuş. Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.000 lei.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare în echivalent valoric a cantităţii totale de 197,43 mc material lemnos.

43 de acţiuni punctuale organizate în acest weekend de poliţiştii maramureşeni

Peste 50 de infracţiuni constatate şi peste 500 de sancţiuni contravenţionale aplicate sunt doar două exemple a rezultatelor obţinute de poliţiştii maramureşeni ca urmare a celor 43 de acţiuni punctuale organizate în week-endul care tocmai s-a încheiat.

În perioada 17 – 19 ianuarie a.c.poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri, sprijiniţi de cei din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au organizat pe raza judeţului 43 de acţiuni. În urma activităţilor au fost constatate 53 de infracţiuni, cele mai multe de natură judiciară şi la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 650 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea, respectiv 541 pentru abateri de la prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Spre exemplu 226 de persoane au fost sancţionate după ce autoturismele pe care le conduceau au fost înregistrate de aparatura radar că rulau cu o viteză peste limita legală admisă.
De asemenea, poliţiştii care au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, au dispus reţinerea a 42 de permise de conducere şi retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Valoarea amenzilor aplicate în urma activităţilor din acest weekend a fost de aproximativ 290.000 de lei.



Te-ar putea interesa si

Polițiștii de prevenire și antidrog la tabăra de Karting din Baia Mare

Vasile Dale

Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, regal folcloric de Dragobete

Redactie

O nouă ediție a Festivalului ”Roza Rozalina”, Rozavlea, 17-18 august

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.