Eveniment

RUTIERE: Două persoane rănite după ce un ATV a ajuns într-un copac

În noaptea de sâmbătă spre duminică poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că pe raza localităţii Şurdeşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unor persoane.

Verificările efectuate au relevat că un bărbat care conducea un ATV a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu un copac. Conducătorul auto şi un pasager au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi sub supraveghere medicală.
Datorită leziunilor suferite, şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest însă i s-au recoltat probe de sânge.
Cercetările continuă.

Ieşean, depistat de poliţiştii maramureşeni în timp ce conducea cu permisul suspendat

În cadrul activităţilor desfăşurate pe drumurile publice, poliţiştii au oprit vineri după-amiaza o autoutilitară condusă pe raza localităţii Valea Chioarului, după ce a fost înregistrată de aparatura radar cu o viteză de de 71 km/h.
La volan a fost identificat un bărbat de 51 de ani, domiciliat în municipiul Iaşi. Verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu avea drept de confducere pe drumurile publice întrucât avea permisul suspendat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând a dispune măsuri legale.

Un bărbat riscă să îşi piardă libertatea după ce a comis mai multe infracţiuni rutiere

În noaptea de vineri spre sâmbătă poliţiştii au intervenit pe raza localităţii Preluca Veche pentru soluţionarea unui accident rutier cu pagube materiale.
Verificările efectuate au relevat că un bărbat din localitate, care nu deţine permis de conducere, a condus un autovehicul, a pierdut controlul volanului şi a acroşat un autoturism parcat regulamentar.
În urma impactului cele două autoturisme au fost avariate.Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,92 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea verificările poliţiştilor au relevat că plăcuţele cu numerele de înmatriculare erau de fapt atribuite unui alt autovehicul, iar autoturismul condus era radiat din circulaţie din 2009.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără pemis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.

Adaptaţi viteza la condiţiile de drum! O persoană a fost rănită după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat pe plafon

Duminică dimineaţa, la ora 06.40, pe raza localităţii Săcălaşeni s-a produs un accident de circulaţie soldat că rănirea unei persoane.
Verificările poliţiştilor au relevat că o femeie, care conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de mers, a ajuns pe sensul opus iar apoi s-a răsturnat pe plafon.
În urma impactului conducătoarea auto, de 31 de ani, a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital unde a rămas internată. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: DRIFTURI CU POLIȚIA PE URME – Șofer de 20 ani urmărit cu focuri de armă 10 km pe străzile din Baia Mare

Vasile Dale

VIDEO: SIGHET – Cal chinuit de animale cu față umană pe str. Titu Maiorescu. Primăria a depus plângere penală împotriva autorilor

Vasile Dale

BRACONAJ LA BOTIZA: Arme letale ridicate de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.