Ieri, la ora 20.35 în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii din municipiul Baia Mare, o femeie în vârstă de 37 de ani, a surprins şi accidentat un tânăr de 28 de ani care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii în zona trecerii pentru pietoni marcată regulamentar.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni grave şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
Poliţiştii au testat conducătoarea auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot ieri, un bărbat de 35 de ani, din Repedea, a condus un autoturism pe strada Iapa din Sighetu Marmației, având direcția de deplasare Sighetu Marmației – Sarasău. La ieşirea dintr-o curbă periculoasă la stânga, semnalizată cu panouri succesive, a surprins și accidentat o minoră de 15 ani din Borşa care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni din fața Scolii generale nr. 1.
Minora a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Şoferul a fost testat de către poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Trei dosare penale pentru infracţiuni rutiere în acest weekend
Aseară, la ora 21.20, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism pentru verificări. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că persoana care a condus autoturismul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie și nu a deținut vreodată.
Tot aseară, la ora 21.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au oprit pentru control un autoturism pe strada Independenţei din Fărcaşa.
În urma verificărilor, la volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani din comună. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1.51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în noaptea 6/7 martie, ora 00.30, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au oprit pentru control un autoturism care circula pe Aleea Dobrogei din municipiu.
La volan a fost identificat un tânăr de 28 de ani din Baia Mare, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cauzele s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Sfârşit de săptămână ghinionist pentru cetăţenii care încalcă legea
Mai multe acţiuni au fost derulate în perioada 06 – 08 martie pe raza judeţului, poliţiştii urmărind să asigure un climat de ordine publică atât pe arterele de circulaţie, cât şi în târguri şi pieţe agroalimentare.
La Leordina, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală, împreună cu cei ai Formaţiunii Rutiere Vişeu de Sus, au efectuat o acţiune preventivă pe DN 18, DJ 187 și DJ 185, în scopul asigurării unui climat de siguranţă în trafic. Poliţiştii au verificat 43 de autoturisme iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 6.100 lei. Ca măsură complementară, s-a dispus reţinerea unui certificat de înmatriculare.
În zona târgului auto din localitatea Satu Nou de Jos, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Groşi au executat o acţiune în vederea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, pentru menţinerea ordinii și liniştii publice, precum și pentru fluidizarea traficului rutier în zonă. Acţiunea a avut un caracter preventiv, nefiind aplicate sancţiuni.
La Vişeu de Sus, poliţiştii au acţionat în piaţa agro-alimentară, pe linia prevenirii activităților de comerț ilicit, cerșetorie şi respectarea regulilor de circulație.
În urma verificărilor, poliţiştii au legitimat 31 de persoane, au controlat 42 de autovehicule şi au aplicat 27 de amenzi contravenţionale în valoare de aproximativ 3.750 de lei. La acţiune au participat structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigații criminale și tehnicianul criminalist din cadrul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus.
Tot vineri, 6 martie, poliţiştii din Satulung, împreună cu cei din Boiu Mare au acţionat pe DN1C, în comuna Satulung, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic. La acţiune au participat cu reprezentanţii din cadrul RAR Maramureş.
În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 5.000 de lei. Ca măsură complementară, s-a dispus retinerea a şase certificate de înmatriculare şi a unui permis de conducere.