Situații halucinante în Baia Mare. Cititorii noștri ne-au transmis probleme grave cu care se confruntă în mai multe zone ale municipiului. Asta chiar în timpul în care ordonanța militară prin care sunt interzise ieșirile din casă, pe zi sau noapte, ar trebui să își facă efectul.
Echipa Electrica a venit să remedieze o defecțiune, dar a ”prăjit” toate electrocasnicele oamenilor
Prima situație semnalată de cititorii noștri a fost într-un bloc de pe strada Victoriei. ”Aveam probleme pe casa scării blocului cu curentul. A venit echipa de la Electrica să remedieze defecțiunea. Nu știm ce au făcut, dar toate electrocasnicele ni l-au ars. Când au văzut ce au făcut au ieșit afară din bloc și în scurt timp au remediat problema. Cred că au pus invers ceva fire. Am cerut explicații. Ne-au spus să facem cerere la Electrica că ne vor despăgubi. Astăzi însă ne-au spus altceva. Ne-au pus să ducem noi toate aparatele arse la reparat și apoi să ducem facturile la Electrica. Păi cum să ieșim din casă în timpul ordonanței militare? Cine mai lucrează la service-uri? Unde sunt acestea? Nu mai avem bani pentru că suntem în șomaj trimiși la locurile de muncă. Este efectiv bătaie de joc la adresa noastră” ne-au transmis locatarii blocului de pe strada Victoriei unde s-a petrecut incidentul.
ACTUALIZARE – COMUNICAT
Ne cerem scuze pentru problemele aparute, dar avem o procedura, in vigoare si care trebuie respectata. In baza acestei proceduri, in cazul deteriorarii de receptoare electrocasnice, consumatorii isi repara aparatura cu o firma atestata. Contravaloarea facturilor va fi decontata ulterior. S-a adoptat aceasta procedura, deoarece Electrica nu are ca si obiect de activitate depanarea de aparatura electrocasnica, si nu are nici personal specializat in asa ceva. De exemplu, pentru centrale, trebuie sa aiba atestat ISCIR. Biroul de presa Sucursala Baia Mare
Au venit, au constatat și au plecat: Fără curent pe strada Transilvaniei din Baia Mare
Un alt caz semnalat de cititorii noștri a fost pe strada Transilvaniei din Baia Mare. ”De ore bune nu avem energie electrică. Am tot sunat la dânși să anunțăm. Într-un final, după zeci de telefoane, au venit doi angajați, s-au uitat, au discutat și au plecat. Nesimțire. Nu au făcut nimic. Tot fără curent am rămas. Nici nu avem unde depune plângeri. E efectiv bătaie de joc la adresa oamenilor. Ne cer să stăm în case? Cum să stăm dacă și atunci când ai o problemă își bate joc de tine” ne-a transmis cititorul.
ACTUALIZARE
Conform societății Electrica avaria a fost remediată iar consumatorii sunt realimentați.
Fără apă potabilă pe strada Mărășești din Baia Mare
Oare ce se întâmplă pe strada Mărășești din Baia Mare. Nu avem apă la blocuri. Eu trezit la ora 8.30 și nici strop de apă. Am sunat la Vital Baia Mare să văd ce se întâmplă. Mi-au spus doar că mai sunt sesizări din această zonă și că încă nu știu care este problema. Totuși au spus că vor trimite un echipaj să descopere dacă este vreo avarie în zona Mărășești” ne-a scris un alt cititor.
Comenteaza cu Facebook