Important

Sancțiuni de 278.900 lei, aplicate de echipajele MApN persoanelor care nu au respectat prevederile anumitor ordonanţe

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră,), împreună cu polițiști locali, dar și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat 95 de misiuni, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș.

Cele 192 de efective au fost angrenate în misiuni pentru depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei de stat, verificarea prin măsuri specifice a interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare prin ordonanțe militare, ordine și siguranță publică, respectarea de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a măsurilor stabilite după declararea stării de urgență.

Iarna Baimareana

Au fost verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu peste 2.500 de persoane aflate în evidențe.

S-au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale în valoare de 278.900 lei. O persoană a fost identificată că nu a respectat măsura de izolare la domiciliu și a fost sancționată contravențional, respectiv introdusă în carantină instituționalizată, cu plata cheltuielilor aferente, conform prevederilor ordonanței militare.

De asemenea, au fost depistate, identificate și sancționate 131 persoane care nu au respectat interzicerea circulației în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu Ordonanța Militară nr.3/2020.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș reamintește cetățenilor obligația de a respecta prevederile ordonanțelor militare, măsurile de igienă și de distanță socială recomandate de către specialiști.

Te-ar putea interesa si

L-AŢI VĂZUT? UDOVITA IVAN, de 33 de ani, a dispărut de la stâna la care lucra

Redactie

ANUNȚ VITAL: Furnizarea apei potabile întreruptă în localitățile Mogoșești, Lucăcești, Dănești și Pribilești

Redactie

Un maramureşean a vrut să iasă din ţară cu un certificat ITP fals

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.