BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO: Ei sunt poliţiștii locali din Baia Mare care i-au dat unei mame ajutor, în loc de amendă

Polițiștii locali Iuliana Goloman, Ovidiu Prună și Norbert Buzatu sunt trei agenți cu suflet mare din Maramureș. Ei au făcut tot ce le-a stat în putință să ajute o mamă și pe fiica ei de 6 ani să ajungă acasă.

Femeia venise de la Arad, dar nu mai avea niciun ban și rămăsese în gară, cu fiica ei de 6 ani. Patrula polițiștilor locali s-a oprit în dreptul lor și a întrebat-o pe mama fetiței unde trebuie să ajungă. Femeia i-a spus că trebuie să ajungă acasă, în Petrova, însă nu mai are bani.



Fiind deja noapte, iar următorul tren spre destinația femeii nu pleca prea curând, polițiștii locali au pus bani pentru a o caza pe femeie, împreună cu fetița ei, la un hotel, dar nu au avut succes la hotelurile din zonă, camerele fiind ocupate.

Un taximetrist, căruia i s a făcut milă de ele, s-a dus la polițiștii locali și s-a oferit să le cazeze la el acasă, pentru o noapte. Polițiștii locali au luat datele bărbatului dându-și acordul.

De asemenea, polițiștii locali din Baia Mare le-au dat măști de protecție, atât femeii, cât și fiicei acesteia, dar și 100 de lei, să aibă de mâncare până acasă.

– Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de corespondentul Observator în Maramureș, Simona Vasiac.

Te-ar putea interesa si

MARAMUREŞUL SUB OMĂT / ACTUALIZARE: Drumuri blocate, autorităţi neputincioase în faţa urgiei albe. În Pasul Gutâi, circulaţie restricţionată pentru TIR-uri (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

DN 18B BAIA MARE – TG. LĂPUŞ: O şoferiţă s-a dat cu jeep-ul peste cap şi a ajuns pe câmp (FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Maramureșeni prinși în haosul perchezițiilor din Bulgaria după o crimă în stil mafiot. Om de afaceri și fost candidat la prezidențiale, asasinat în plină stradă, în Sofia

Vasile Dale

2 mesaje

Ungur ioan aprilie 13, 2020 at 12:36 am

Bravooo !!!!!
Dumnezeu să vă binecuvântare!!!

Raspunde
BALAJ MIHAI ALEXANDRU aprilie 13, 2020 at 2:53 pm

Felicitări, așa comportament ar trebui sa aibă majoritatea angajaților MAI, cei care interactioneaza cu cetateanul. Asa se întâmplă într-o societate civilizată. Din păcate la noi e invers. În loc sa se pună accentul pe prevenție, la noi comportament sub orice critica, de milițieni. Și asta datorita faptului, ca pe funcții au ajuns toate curvele și prostii. Asta, la general în societatea românească. După criza asta, ar trebui reevaluat MAI, (sa nu mai vb de infracțiunile și abuzurile săvârșite de milițieni. Pestele de la cap se impute.), schimbări generale, max 3 ani pe funcție și evaluare anuala, de către companii private în audit. Și atunci se va schima și la noi situația. Până atunci doar gargară

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult