Eveniment

CÂINE POLIŢIST ÎN ACŢIUNE: Ţigări de contrabandă depistate de flerul câinelui VIS (FOTO)

Azi noapte a fost din nou tura lui Vis. A intrat de serviciu la ora 20.00, împreună cu conductorul său, agent şef adjunct Ţîţoc Alin şi au început să patruleze pe raza municipiului Baia Mare.

La un moment dat, când au ajuns pe bulevardul Republicii, în zona unei pieţe agroalimentare, Vis s-a oprit lângă un autoturism. Flerul patrupedului a dat şi de această dată roade. În urma „percheziţiei olfactive” Vis i-a semnalizat conductorului său că în acel autoturism ar putea fi tutun.

În consecinţă, au fost solicitaţi şi au intervenit poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. A fost dispusă efectuarea unei percheziţii a autoturismului în urma căreia a fost descoperit un bax de ţigări (10 000 ţigarete) care trebuiau supuse unui regim vamal şi care proveneau din contrabandă. Echipa de cercetare a stabilit că proprietarul vehiculului este o femeie de 64 de ani, domiciliată în Baia Mare.

Ţigările au fost ridicate şi indisponibilizate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor participanţilor la activitatea infracţională.

Contrabandişti, v-am promis: Voi NU MAI SCĂPAŢI DE VIS!

Te-ar putea interesa si

FOTO: Un tânăr de 18 ani din Nistru a traversat strada fără să se asigure

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Inconștiență maximă la Poienile de Sub Munte. Și-a lăsat nepoțica să conducă mașina pe un drum public (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

ACTUALIZARE 3: MASINA LOVITA DE TREN LA TICAU. TRENUL A DERAIAT. SOFERUL SI PATRU PASAGERI AU SARIT DIN MASINA INAINTE DE IMPACT (FOTO/VIDEO EXCLUSIV)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.