În aceste momente echipaje ale Poliţiei Municipiului Baia Mare, mascaţii de la IPJ Maramureş, jandarmi, poliţişti locali şi ambulanţa au fost solicitate să intervină la o bătaie cu săbii între două clanuri rivale. Mai multe persoane au dat buzna într-un market de pe str. Grănicerilor din Baia Mare, pentru a se refugia.

Surse de la faţa locului ne-au precizat că în incident a fost implicat şi fiul unui politician din Maramures, care ar fi fost incatusat de politie.

Actualizare 1

Conform informațiilor furnizate de deputatul de Maramureș, fiul acestuia a fost confundat de forțele de intervenție, încătușat și dus la poliție pentru audieri.

”Fiul meu a fost la supermarket pentru câteva cumpărături când a izbucnit incidentul. Mașina cu care s-a deplasat la magazin a fost confundată de către polițiști cu un alt vehicul asemănător. Fiul meu a fost încătușat, trântit la pământ și dus la poliție pentru audieri. Acolo și-au dat seama de greșeala comisă, iar fiul meu a fost lăsat să plece. Acesta nu a fost nici măcar martor la incidentul petrecut în parcarea supermarketului.” ne-a declarat în exclusivitate deputatul de Maramureș

Surse din rândul anchetatorilor ne-au confirmat faptul că fiul deputatului are calitatea de martor fiind și audiat în acest sens.

Actualizare 2

În urma unui apel pe 112 care semnala un scandal între mai multe persoane, echipajul de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi s-au deplasat de urgență în parcarea unui centru comercial de pe strada Grănicerilor.

Ca urmare a intervenției polițiștilor starea conflictuală a fost aplanată, iar patru persoane implicate în scandal au fost imobilizate și urmează a fi conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În continuare se desfășoară verificări pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a comis fapta semnalată, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Actualizare 3

Au fost reţinuţi 10 persoane. Ultimul a fost prins de mascaţii de la IPJ Maramureş la intersecţia străzilor V. Lucaciu cu Oltului, maşina în care se afla fiind blocat în trafic. Toţi cei zece se află în acest moment la audieri

Actualizare 4

Un cititor al ActualMM.ro a fost de față când s-a petrecut totul. Potrivit acestuia, întreaga luptă s-a petrecut chiar în magazin:

Era o reglare de conturi între doua grupe mafiote. Eu cu sotia mea eram in mijlocul evenimentelor. In magazin eram in total vreo 15 clienți. Nu stiam unde sa ne ascundem. Nu aveau treaba cu noi, dar cum aruncau cu sticle, conserve, toate treceau pe lânga capul nostru. La un moment dat, unul dintre ei a picat la pământ, iar ceilalti dadeau in el cu niste obiecte contondente, ca in animal. Sotia mea era să facă atac de panică. Nu stiam sa ne ferim. Felicitări, cinste si onoare Jandarmeriei și Politiei, care si-a facut cu stoicism datoria. Cu toate ca a trecut o oră, soția mea inca nu si-a revenit. Nemernicii au devastat tot ce se putea”, a declarat băimăreanul.

Actualizare 5

În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.
Polițiștii au propus continuarea urmăririi penale față de 7 persoane, urmând ca parchetul să confirme măsura propusă.
Pentru că nu au avut declarație pe propria răspundere, 10 dintre aceștia au fost amendați.

”Comitetul Judetean pentru Situații de Urgență este abilitat să vă comunice că cele 10 persoane implicate și cercetate în scandalul produs aseară în apropierea unui supermarket nu au avut declarații pe propria răspundere și au fost sancționate contravențional fiecare pentru nerespectarea prevederilor ordonanței militare cu suma de 20.000 lei”, a precizat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Actualizare 6 – IPJ Maramureş

În urma evenimentului de ieri de la Baia Mare, care a impus necesitatea restabilirii climatului de ordine și siguranță publică au fost identificate, legitimate și conduse la sediul Poliției municipiului Baia Mare mai multe persoane.

Activitățile investigative și procedurale efectuate au condus la clarificarea situației de fapt și identificarea tuturor participanților la conflictul respectiv, inclusiv a unor martori la acest eveniment.

La momentul intervenției la fața locului una dintre aceste persoane a fost indicată de către alte persoane prezente ca fiind participantă la conflictul de referință, context în care a fost interceptată, imobilizată și condusă la sediul poliției, stabilindu-se ulterior că nu a fost implicată în eveniment.

Facem precizarea că toate activitățile au fost realizate cu respectarea prevederilor legale, reafirmând că prioritatea instituției noastre este prezervarea permanentă a climatului de ordine și siguranță publică.

Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe, urmând a fi dispuse măsuri legale.

loading...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.