Important

SUNTEM ÎN STARE DE ALERTĂ: Până unde se poate circula fără declarație pe propria răspundere

România a ieșit oficial din starea de urgență și a intrat în starea de alertă. Printre schimbările aduse de noua formă de administrare a pandemiei de COVID-19 se află și încheierea obligativității pentru cetățeni de a completa o declarație pe proprie răspundere când circulă prin localitate ori zona metropolitană a localității din care sunt.

În acest context, băimărenii și o mare parte din maramureșeni se bucură de o mai mare libertate de mișcare. Mai exact, zona metropolitană a municipiului Baia Mare se întinde pe o mare parte din județ și cuprinde inclusiv orașele Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare și Tăuţii Măgherăuş.

Practic, începând de azi, maramureșenii din orașele mai sus amintite sau din comunele Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Copalnic Mănăştur, Coltău, Dumbrăviţa, Groşi, Șișești, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni și Valea Chioarului pot să circule prin această zonă metropolitană fără a avea nevoie de o declarație pe propria răspundere în care să precizeze unde merg și ce fac. Informația a fost confirmată oficial și de către CJSU Maramureș.



Mai jos harta zonei metropolitane oficiale a municipiului Baia Mare, precizată inclusiv în Statului Municipiului Baia Mare

Te-ar putea interesa si

INFRACŢIUNI RUTIERE: Minor la volan în Seini, furt de maşină la Moisei, beat la volan la Sighet, biciclist accidentat la Recea

Vasile Dale

VIDEO: BĂTAIE DE JOC – Vehiculele firmelor care construiesc case în zona rezidențială de lângă Castel Transilvania ”nenorocesc” DN18B, dar și pavajul din curtea hotelului

Vasile Dale

După 17 ani, CFR reintroduce trenul Valea Vișeului (MM, ROU) – Rahiv (Ucraina)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult