Important

RUTIERE: Certificate de înmatriculare ridicate de poliţiştii din Ocna Şugatag, beat şi fără permis la volan, depistat la Şomcuta

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au fost din nou prezenţi pe drumurile publice de pe raza de competenţă, atât pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere cât şi pentru depistarea persoanelor care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic.
La activităţile de ieri poliţiştii au fost însoţiţi de reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. Au fost oprite pentru verificări 25 de autovehicule şi ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale.
Ca măsură complementară, pentru diferite defecţiuni tehnice, poliţiştii au reţinut cinci certificate de înmatriculare.

Azi-noapte, poliţiştii oraşului Şomcuta Mare, care efectuau activităţi pe D.N.1C au oprit pentru control un autoturism, iar la volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani.
În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, constatându-se că avea o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare unde i s-a prelevat o mostră biologică în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Condamnat la închisoare cu executare, depistat de poliţişti



Aseară, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Grupei Canine, care efectuau activităţi de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, au observat pe bulevardul Bucureşti un tânăr care avea un comportament suspect.
Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un băimărean de 25 de ani, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei închisorii. La data de 27 mai a.c., acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru comiterea de infracţiuni rutiere.
Tânărul a fost încarcerat şi depus în penitenciar în vederea executării pedepsei.

Te-ar putea interesa si

ANGAJĂRI LA IPJ MARAMUREŞ: Ce posturi sunt scoase la concurs

Vasile Dale

Bilet Unic de vizitare a tuturor muzeelor aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș

Redactie

VIITORII POLITISTI: 74 DE ELEVI AI SCOLILOR DE POLITIE VOR FACE PRACTICA LA IPJ MARAMURES

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult