Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Un şofer neatent a ajuns cu maşina în şanţ la Oraşu Nou

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:00, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical victimelor rezultate în urma producerii unui accident rutier. Evenimentul s-a produs pe DN 19, în localitatea Orașu Nou.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD cu modul de prim ajutor, respectiv un echipaj cu o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

Forțele de intervenție au identificat un autoturism ieșit în afara părții carosabile, în care se aflau două persoane. Pompierii au acționat cu accesoriile specifice pentru extragerea unuia dintre victime, respectiv pentru asigurarea măsurilor specifice PSI. Șoferul autoturismului, care suferit o leziune la nivelul umărului, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare cu ambulanța SAJ. Pasagerul care se afla pe bancheta din spate, un minor în vârstă de 15 ani, găsit în stare de conștientă și fără traumatisme, a fost transportat la CPU Negrești pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT