Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

95 de agenţi economici verificaţi şi cinci dosare penale întocmite de către Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice

Ieri, 11 iunie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Vişeu de Sus au desfăşurat o acţiune cu efective mărite la care au participat 26 de poliţişti.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi de control destinate prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală, în domeniul alimentar şi nealimentar, contrabandă, fraude vamale şi protejarea populaţiei împotriva unor acte ilicite.

De această dată au fost verificate 68 de societăți comerciale, 27 persoane fizice şi 39 de autovehicule care transportau marfă. Au fost constatate 9 infracţiuni, cele mai multe pe linia Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice pentru care s-au întocmit cinci dosare penale.

Totodată, neregulile constatate au impus aplicarea a 20 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pe linia Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pe linia O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de 37.500 de lei şi ca măsură complementară s-a dispus indisponibilizarea a 60 de litri de băutură alcoolică, 4260 de ţigarete şi 15 produse contrafăcute, toate în valoare de 5.230 de lei.

De asemenea au fost confiscate bunuri şi sume de bani în numerar, în valoare totală de 8.987 lei.

În continuare se desfăşoară activităţi de urmărire penală sub supravegherea procurorilor de caz în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

foto arhivă

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT