Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

DE ŞTIUT: Sfaturile jandarmilor montani pentru a evita atacurile urşilor


Siguranţa cetăţeanului este o responsabilitate a oamenilor legii iar datorită faptului că prezența ursului este tot mai des semnalată în anumite zone de munte, localități, gospodării, Jandarmeria Maramureş transmite cetățenilor o serie de recomandări folositoare pentru a preveni incidentele nedorite și pentru a evita producerea unor situații periculoase.
În situația în care este semnalată prezența unui urs, este bine să se ţină cont de următoarele:
Pentru a evita atacul ursului, se interzice cu desăvârşire hrănirea animalului sau apropierea de acesta, pentru fotografii sau din alte motive. Ţineţi cont de faptul că ursul vă va ocoli, dacă şi dumneavoastră veţi face la fel;
Faceţi-vă semnalată prezenţa vorbind, pentru ca animalul să nu fie luat prin surprindere şi să vă poată evita. Atenţie, zgomotele puternice sau muzica dată tare îl pot irita, iar mirosul grătarului cu siguranţă îl va atrage şi de la 10 kilometri;
În cazul în care animalul se apropie de dumneavoastră, încercaţi să păreţi cât mai mari, prin ridicarea braţelor deasupra capului. Să nu aruncați cu pietre sau alte obiecte. Să nu vă bazați că este suficientă distanță până la urs și să vă îndepărtați de el. Să vă păstrați calmul și să nu fugiţi! Ursul fuge mult mai repede decât omul. Prin fugă, instinctul de vânătoare se va activa şi atunci va ataca;
Solicitați sprijinul jandarmilor apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT