Eveniment

RUTIERE: Accident rutier la Vişeu de Sus, dosare penale pentru că au condus autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, 29 de permise de conducere reţinute

Sâmbătă, în jurul orei 12.00, poliţiştii din Vișeu de Sus au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la un accident rutier produs pe DN 18, strada Rândunelelor, din localitate.
La faţa locului poliţiştii au constatat că un bărbat de 50 de ani, din Bucureşti, a condus o motocicletă, iar la trecerea la nivel cu o cale ferată, pe drum în curbă, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat pe sensul opus de mers, unde a acroșat în partea stângă față un autoturism condus de către un bărbat de 51 de ani, din Moisei.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motocicletei, care a fost transportat de un echipaj medical la Spitalul Vișeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în cazul şoferului autoturismului și de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului motocicletei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş în acţiune

În acest week-end, poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au organizat acţiuni pe linia combaterii excesului de viteză pe D.N. 1C şi D.N. 18.
Pentru neregulile constatate, în cadrul acţiunilor poliţiştii au aplicat 123 de sancţiuni, din care 100 pentru depăşirea vitezei regulamentare. Valoarea totală a amenzilor a fost de peste 89.000 de lei.
Ca măsură complementară s-a dispus măsura reţinerii a 29 de permise de conducere, din care 24 pentru depăşirea vitezei legale şi a unui certificat de înmatriculare pentru lipsă I.T.P.

Patru dosare penale pentru bărbaţi care au condus autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, poliţiştii rutieri maramureşeni au depistat pe drumurile publice judeţene patru bărbaţi care au condus fiind sub influenţa alcoolului. Rezultatele testărilor au aparatele etilotest a indicat, în cazul acestora, valori între 0,44 şi 0,88 alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO: Carambol pe bd. Independenței din Baia Mare

Vasile Dale

ULTIMĂ ORĂ: Accident la intrare în Tăuții Măgherăuș (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

VIDEO: Garaje şi subsoluri inundate în Baia Mare. Intervin pompierii

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.