Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

CORONAVIRUS: Acțiunile polițiștilor din Maramureş pentru protejarea populației, prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19


 
Constant, în acțiunile desfășurate, polițiștii atrag atenție cetățenilor asupra importanței purtării în mod corect a măștii de protecție și a respectării regulilor privind distanțarea socială.
 
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuare acţiunile de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri şi terase. Totodată, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirea și limitarea răspândirii virusului Covid 19 şi în mijloacele de transport.
 
La activităţile desfăşurate ieri, 17 iulie, au participat 83 de poliţiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecţia Consumatorului.
 
În cadrul celor şapte acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 84 de societăți comerciale, au fost legitimate 113 persoane și patru autovehicule oprite pentru control.
 
 Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.400 de lei, astfel:

  • 13 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală; 
  • 9 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 în context COVID – 19;
     
    Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. 
    Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT