Important

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ ÎN MARAMUREŞ: Alte cinci ordine de protecție provizorii emise de către polițiști în ultimele 24 de ore

În utlimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș, au fost semnalate cinci cazuri de violență domestică și două nerespectări ale ordinului de protecție provizoriu.
Victimele agresiunilor sunt 6 femei, domiciliate în Baia Mare, Sighetu Marmației, Săcel, Bicaz și Vișeu de Sus, cu vârsta cuprinsă între 13 și 56 de ani.
În patru cazuri agresorii au fost soții, respectiv concubinii victimelor, iar într-un caz a fost fratele, care şi-a agresat sora şi mama.
Pe numele tuturor agresorilor au fost emise ordine de protecție provizorii și s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Polițiștii de prevenire vă reamintesc măsurile pe care orice victimă a violenței în familie trebuie să le ia pentru a-și apăra viața și integritatea fizică și psihică.
Astfel:

  • Dacă ești victimă sau martor al actelor de violență în familie sună la 112 – apel unic de urgență;
  • Dacă ești victimă mergi la cea mai apropiată secție de poliție, iar dacă ești martor încurajează victima să se adreseze poliției, poți salva o viață;
  • Dacă ești victimă mergi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru îngrijiri medicale, dacă e cazul, iar dacă ești martor rupe-ți din timpul tău și însoțește victima, suportul emoțional este foarte important pentru victimă;
  • De asemenea dacă ești victimă solicită eliberarea certificatului medico-legal de la cel mai apropiat serviciu de medicină legală, dacă e cazul;
  • Totodată contactează Serviciul Public de Asistență Socială de la nivelul primăriei sau D.G.A.S.P.C. pentru a te informa cu privire la serviciile gratuite de care poți beneficia;
  • Solicită Judecătoriei emiterea unui ordin de protecție dacă viața și integritatea ta fizică sau psihică ori libertatea îți sunt puse în pericol;
  • și nu uita de Ordinul de protecţie provizoriu care poate fi emis de către poliţişti pe o perioadă de 5 zile. Acesta poate fi emis la fața locului, pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din probele obţinute și formularul de evaluare a riscului.

Reacționează! Și viața ta contează!

Te-ar putea interesa si

INSP a actualizat definițiile de caz pentru COVID. 13 categorii de persoane, testate

Redactie

DIN 28 IUNIE: În Baia Mare se deschid grădiniţele de vară

Redactie

Gheorghe Şimon, deputat PSD: „Alături de colegii mei, voi vota împotriva Ordonanței debranșării consumatorilor în starea de alertă!”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.