După un sezon incredibil în seria sud a ligii a patra, fără a cunoaște gustul amar al înfrângerii, formația maramureșeană Progresul Șomcuta Mare a câștigat fără drept de apel în fața campioanei Sălajului, Șimleul Silvaniei, scor 2-0.
Cheia succesului la Progresul Șomcuta Mare ne-a dezvăluit-o chiar Ionuț Buhai, jucătorul care este oarecum liantul între partea administrativă, antrenor și jucători. ”Am reușit pentru că la Șomcuta Mare suntem o mare, mare familie!” susține Ionuț Buhai.
”Bineînțeles pentru promovarea în liga a III-a am avut un sprijin deosebit din partea AJF Maramureș. Trebuie să le mulțumim tuturor de la AJF, dar și președintelui AJF, Zoltan Szekely. Ei ne-au ajutat enorm în a organiza meciul de la Satu Mare. Bineînețeles, președintelui AJF Satu Mare, Ștefan Silaghi, cel care a reușit să facă totul pentru ca meciul să se poată disputa în condiții excelente.
Și, să nu îl uităm pe Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, Consiliului Local Șomcuta Mare pentru că a fost alături de noi. Antrenorului nostru, Mircea Dan, ăi mulțumim pentru că ne-a pregătit așa cum trebuie și mai ales pentru că ne-a suportat toate mofturile și ifosele. A știut cum să ne pregătească mental iar rezultatul a fost promovarea.
Supoterilor și prietenilor noștri, mii de mulțumiri. Au fost peste tot cu noi. Să nu îl uit și pe Adi Luca pentru sprijinul acordat. Băieților le mulțumim pentru victoriile din cele două meciuri de baraj. A fost un efort mare dar la final ne-am bucurat și am sărbătorit așa cum știm noi – ÎN FAMILIE” ne-a declarat Ionuț Buhai, jucător Progresul Șomcuta Mare.
Săptămâna aceasta, joi mai exact, formația Progresul Șomcuta Mare va începe pregătirile pentru LIGA a III-a.
Lotul de jucători: Tudor Silviu Balmoș, Nicolae Bogdan Bârle, Ionuț Augustin Buhai, Constantin Bogdan Bușică, Gheorghe Adrian Cormoș, Sergiu Andrei David, Valeriu Mihai Gherghel, Vasile Bogdan Hauși, Ioan Aleandru Ignat, Ștefan Illeș, Gabriel Bogdan Lazăr, Florin Alexandru Lovasz, Andrei Mihalca, Darius George Mureșan, Dorin Petruș, Vlad Ioan Pop, Florin Cătălin Răduneață, Mihai Răzvan Revesz. Antrenor: Dan Mircea. Delegat: Alexandru Buhai. Medic Răzvan Chiș.
Comenteaza cu Facebook