BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO/VIDEO: AU ÎNCHIS OCHII – În pandemie, în Maramureș a fost liber la pupat icoane și înghesuială în biserici și mănăstiri


La nici 24 de ore de când premierul României a anunțat prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, astăzi, de Sfântă Maria, în aproape cele mai importante mănăstiri din Maramureș a fost LIBER la înghesuială în interiorul lăcașurilor de cult dar și la pupat icoane.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș ne-a informat cu surle și trâmbițe că s-au luat măsuri speciale ca măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID-19 să fie respectate. Pe hârtie totul a fost extraordinar. În realitate însă… fiecare a fost liber să facă și să se comporte așa cum a dorit. Jandarmerie și poliția au închis ochii iar oamenii, cu mic cu mare, au ”năvălit” pur și simplu în lăcașurile de cult. Unii cu măști pe față, alții însă ca ”în vremuri normale”.

Avem exemple de la Mănăstirea din Moisei dar și de la cea de la Rohia. Credincioșii au cântat în biserici, alții au pupat icoane (în unele județe s-a interzis acest lucru). Nimănui nu i-a păsat că Maramureșul este în topul județelor unde în ultima săptămână s-a înregistrat o creștere uriașă a persoanelor confirmate pozitiv COVID-19. De altfel, Belgia spre exemplu a inclus județul Maramureș ca fiind zonă roșie și dacă dorești să intri pe teritoriul lor trebuie să stai 14 zile în izolare.

Dar să revenim la Maramureș. Astăzi au fost confirmați încă 21 de maramureșeni pozitiv (ieri au fost +55 la 103 teste efectuate) iar un bărbat din categoria 40-49 ani și-a pierdut viața (numărul maramureșenilor morți a ajuns la 45).

Și tot astazi doi medici de la Spitalul Borșa și un asistent maternal de la Casă de Tip Familial din Baia Mare au fost confirmați pozitiv COVID-19.

Noi am cerut o poziție oficială a Comitetului pentru Situații de Urgență Maramureș pe care NU am primit-o. De altfel, de câteva zile, întrebările noastre adresate pe grupul de whatsapp oficialilor CJSU Maramureș rămân fără răspunsuri. Nu am primit răspunsuri nici la paranghelia de la Coltău, nici la distracția de pe Valea Vaserului, nici la ”distanțarea socială” de ieri de la Rohia. Iar exemplele pot continua. Pur și simplu jurnaliștii maramureșeni sunt luați de proști. În schimb, ni se aruncă firimituri pe care ei cred că noi le vom înghiți. Se înșală amarnic. Site-urile noastre NU VOR MAI PUBLICA nicio comunicare oficială în care ni se spune că 3 maramureșeni care nu purtau mască de protecție au fost amendați. Spunem acest lucru în care astăzi putem spune fără a greși PANDEMIA NU A EXISTAT NICIODATĂ ÎN MARAMUREȘ.

Imaginile foto și video vorbesc de la sine și nu au nevoie de niciun comentariu. Menționăm faptul că toate imaginile au fost preluate de pe rețelele de socializare.

ACTUALIZARE

Aceeaşi înghesuială şi la Ieud. Şi fără nicio măsură de protecţie!

Te-ar putea interesa si

Punct al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” la Vişeu de Sus

Redactie

L-AȚI VĂZUT? / ACTUALIZARE: Un bătrân de 90 de ani din Baia Mare a dispărut de acasă. Bărbatul a fost găsit

Redactie

INCIDENT ÎN BAIA MARE: Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de pe o centrală dezafectată de pe Aleea Dobrogei

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.