Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au identificat un autoturism încărcat cu aproximativ 9.000 pachete țigări, pe care un tânăr intenționa să le transporte și ulterior să le comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 23 august 2020, în jurul orei 06.30, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, judeţul Maramureş, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, colegii noştri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe un drum neamenajat, de pe raza localităţii Sarasău, a unui autoturism marca Mitsubishi Challenger, cu număr de înmatriculare provizoriu specific România.


Conducătorul autoturismului a refuzat să oprească, fapt pentru care polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ 1 km, şoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard aflat pe marginea drumului.

Persoana în cauză a abandonat autoturismul și a încercat să fugă, însă a fost reținută de polițiștii de frontieră, ocazie cu care s-a stabilit că este un cetățean român, în vârstă de 24 de ani. Deoarece bărbatul a acuzat dureri, colegii noștri au solicitat o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia.

În interiorul autoturismului au fost descoperite mai multe colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.980 pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 105.000 lei.

În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și distrugere din culpă, iar autoturismul, în valoare de 12.000 lei, în care au fost descoperite ţigările a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea anchetei.

loading...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.