Cei doi spărgători de apartamente care au acționat în Alba Iulia, în luna decembrie 2019 și-au primit pedepsele din partea magistraților de la Judecătoria Alba Iulia.
În total, pentru faptele comise, bărbații din Baia Mare au fost condamnați la peste 15 ani de închisoare cu executare, în primă instanță.
F. Andrei Cătălin și B. Marcel Raul, în vârstă de 35 de ani, respectiv 37 de ani, au reușit ”performanța” ca în doar câteva zile să spargă opt apartamente din Alba Iulia.
Metoda folosită de cei doi bărbați a fost cea a ”cheii mincinoase”. Forțau butucul ușii cu mai multe instrumente confecționate artizanal, dar și cu o șurubelniță.
Modul de operare și ce au reușit să sustragă din apartamente sunt detaliate de anchetatori în motivarea instanței din Alba Iulia.
Pentru prinderea celor doi, autoritățile au desfășurat o amplă anchetă și au pus cap la cap mai multe înregistrări video, în care bărbații au fost surprinși, în apropierea locuințelor pe care le-au spart. Mai mult, telefoanele bărbaților, dar și ale rudelor acestora au fost ascultate.
În 11 decembrie 2019, bărbații au dat patru spargeri. Dintr-un apartament au sustras 2 ceasuri de peste 4000 de euro, dintr-o altă locuință lei și euro – valoare totală de aproape 20.000 lei. De asemenea, după ce au intrat într-un alt apartament au sustras parfumuri, două șepci și un ceas, iar din altă locuință tot un parfum, mai multe bijuterii și o sumă de bani, prejudiciul fiind de peste 7.000 de lei.
Câteva zile mai târziu, pe 18 decembrie, bărbații au spart alte patru apartamente. Într-o locuință au găsit doar 50 de euro, în alta bijuterii de aur de aproape 4000 de lei, iar din alt apartament au furat 800 de lei.
Dar pe 18 decembrie, când se aflau în locuința unui bărbat, au fost prinși asupra faptului. După ce au spart apartamentul și au sustras bani și mai multe bijuterii în valoare de peste 16.000 de lei, proprietarul locuinței i-a prins asupra faptului, iar, în acel moment, unul dintre cei doi l-a lovit pe proprietar peste față pentru a-și asigura scăparea.
Câteva zile mai târziu, pe 21 decembrie, la Baia Mare, polițiștii au descins în locuința unuia dintre cei doi bărbați și au găsit hainele și sculele cu care au comis faptele.
Aceștia au fost arestați preventiv la Cluj-Napoca unde sunt bănuiți de alte spargeri, dar și la Alba Iulia.
F. Andrei Cătălin a fost condamnat pentru tâlhărie calificată la 5 ani de închisoare și la 4 ani pentru furt calificat. De asemenea, bărbatul mai avea un rest de 224 de zile, rămase neexecutate dintr-o condamnare mai veche. Prin contopirea pedepselor, magistrații l-au condamnat la 6 ani, 4 luni și 224 zile închisoare.
B. Marcel Raul a primit 7 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată și 5 ani și 6 luni pentru furt calificat. A rezultat pedeapsa de 8 ani și 10 luni de închisoare.
De asemenea, aceștia au avut de plătit despăgubiri către persoanele ale căror apartamente le-au spart.
Sentința de la Judecătoria Alba Iulia din 8 august nu a fost definitivă și a fost atacată la instanța superioară, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde se va da o decizie definitivă.
Sursa: Alba24.ro.