Eveniment

VIOLENŢA ÎN FAMILIE: În ultimele 24 de ore alte trei maramureşence au fost agresate de membrii familiei

În ultimele 24 de ore alte 3 femei au fost agresate de membrii familiei. În două cazuri agresorii au fost soții, iar într-un caz fiul. Agresorii au vârsta cuprinsă între 24 și 61 de ani. În două cazuri actele de violență au fost însoțite și de amenințarea cu moartea, iar într-un caz, pe lângă acestea, victima a fost și hărțuită.

În urma completării formularului de risc, a rezultat că viața și integritatea fizică a victimelor este pusă în pericol, astfel polițiștii au emis ordine de protecție provizoriu în toate cele trei cazuri.

Suntem în plină campanie de prevenire și combatere a violenței în familie, iar numărul cazurilor este în continuare ridicat. Acesta poate fi ridicat și pentru că victimele au înțeles că în astfel de situații cel mai indicat este să sesizeze autoritățile pentru a primi protecție. Dar în egală măsură numărul acestui tip de infracțiune poate fi ridicat și pentru că numărul agresiunilor în familie a crescut.

Oamenii trebuie să înțeleagă că nici o problemă nu se rezolvă prin agresivitate, violență, indiferent de ce natură e aceasta, fizică, psihologică sau de altă natură. Și cele mai mari conflicte pot fi rezolvate amiabil prin toleranță și compromis, daunele fiind mult mai mici, iar rezultatul conflictului poate fi de tip câștig-câștig.

Agresorii trebuie să înțeleagă că e mai bine să părăsească locuința atunci când sunt cuprinși de furie. Iar dacă în mod repetat furia îi cuprinde este bine să apeleze la serviciile unui specialist. Prin violență nu se rezolvă nimic, ba mai mult poate fi curmată viața cuiva fără intenție.

De asemenea agresorii trebuie să știe că lovirea sau orice acte de violență este infracțiune și pot fi pedepsiți cu închisoarea pentru o perioadă de până la 5 ani, în funcție de leziunile pe care i le-a provocat victimei. Iar dacă în urma loviturilor victima moare, pedeapsa este cu închisoarea de până la 20 de ani.

Pedepsele se majorează cu o pătrime dacă faptele sunt comise asupra unui membru al familiei.

Ultimele modificări legislative prevăd că, dacă pe numele agresorului a fost emis un ordin de protecție provizoriu de către polițist sau un ordin de protecție de către instanță și este încălcat, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. De asemenea agresorii trebuie să știe că victima nu mai este singură. Dacă solicită ordin de protecție provizoriu beneficiază obligatoriu de asistență juridică.

Te-ar putea interesa si

FOTO – Mai multe accidente s-au produs în Ajunul Crăciunului în Maramureș

Vasile Dale

ATACAU ÎN HAITĂ: Minor arestat preventiv pentru tâlhărie calificată în Baia Mare

Vasile Dale

Tragedie în Baia Mare: Un șofer a murit după ce i s-a făcut rău la volan pe strada Corbului din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.