BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

PRELUARE ACTUALMM: Candidatul PNL Baia Mare, la volanul unui autobuz, fără drept, după ce ar fi indus în eroare șoferul spunând că este de la Primărie. La Urbis a fost demarată o anchetă internă


Pe numele candidatului PNL la Primăria Baia Mare ar putea fi deschis un dosar penal, după finalizarea anchetei interne la societatea Urbis. Asta după ce acesta a intrat pe proprietatea societății și ar fi spus șoferului unui autobuz că este de la Primărie și face verificări. Candidatului, Mircea Cirț, directorul general al unei renumite firme din Baia Mare, i s-a permis astfel să urce în autobuz, pe care l-a manevrat pe platforma Urbis, filmându-se. Imaginile au fost folosite ulterior pentru un clip electoral care rulează deja pe rețelele de socializare.

Imediat după ce imaginile au devenit publice, conducerea societății de transport în comun s-a autosesizat și a demarat o anchetă internă. În urma acesteia, conducerea societății va decide dacă se va depune plângere penală.


“Vă pot spune că, în urma celor întâmplate, în aceste momente se desfășoară o anchetă administrativă în cadrul societății. Persoanele respective au intrat pe platforma de reparație a autobuzelor fără acordul instituției. În filmările publicate în social media se pot observa mai multe autobuze uzate, însă unele dintre ele nu aparțin societății URBIS. Din ce se poate observa și în filmare, una dintre persoanele care au intrat pe platformă fără acordul nostru s-a urcat la volanul unui autobuz care aparține societății și l-a condus, fără drept. Cel care a condus autobuzul a declarat că, și aici îl citez: “suntem de la primărie și facem un control la autobuze”. Împreună cu avocatul societății URBIS urmează să stabilim mai precis care norme legale au fost încălcate și să urmăm în continuare căile de acțiune legale. Momentan nu am depus plângere împotriva acestor persoane. Până la acest moment, asta vă putem spune. Amănunte vor putea fi date după finalizarea acestei cercetări administrative și după analiza, împreună cu avocatul societății, a textelor legale”, a declarat Tudor Rusu, directorul SC URBIS, pentru ActualMM.



Așteptăm un punct de vedere oficial/drept la replică și din partea domnului Mircea Cirț, candidatul PNL la Primăria Baia Mare, respectiv de la conducerea filialei PNL Maramureș cu privire la această situație. Punctul de vedere poate fi transmis pe adresa de e-mail: [email protected] sau pe Whatsapp la numărul de telefon: 0749857575.

Știre în curs de actualizare.

Adrian Barbur/ActualMM

Te-ar putea interesa si

AU INCEPUT COMERMORARILE MORTILOR: ILUMINATIA IN CIMITIRUL BATRAN SI CIMITIRUL VESEL DIN SAPANTA (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

VITEZA: A RUPT UN STALP DE CURENT SI A LASAT UN CARTIER DIN BAIA MARE FARA CURENT (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

PETROVA: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu. El și-a agresat concubina

Vasile Dale

1 mesaj

Mihai septembrie 14, 2020 at 3:03 pm

NU URBIS va decide, Catalin Chereches este unic decident! dar nu va depune plangere penala..prietenii stiu de ce….

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult