Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ALERTĂ: Doi angajaţi ai ITPF Sighetu Marmaţiei şi doi de la IPJ Maramureş, confirmaţi cu Covid-19. La fel şi şeful OPC

La nivelul ITPF Sighetu Marmației au fost identificaţi doi lucrători confirmați cu Covid-19, de la structurile din județul Maramureș. Conform surselor noastre unul dintre cei infectaţi este şeful sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus.

În acest context, cinci angajaţi ITPF care au intrat în contact cu cei confirmați au intrat în izolare la domiciliu.

La nivelul ITPF Sighetu Marmației sunt implementate masurile de protecție, polițiștii de frontieră fiind dotați cu materiale de protecție individuală (măști, mănuși, dezinfectat), periodic are loc igienizarea și dezinfectarea adecvată a tuturor încăperilor din inspectorat și ale celorlalte structuri subordonate, se păstrează distanța socială, iar la intrarea în serviciu are loc instruirea persoanalului în ceea ce privește măsurile de prevenire a transmiterii virusului, anunţă reprezentanţii ITPF Sighet.

De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș anunţă infectarea unui angajat din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș.

Angajatul (potrivit informaţiilor noastre ar fi şeful OP Maramureş) a fost internat în spital.

Contacții direcți au fost carantinați la domiciliu sau în locația declarată pentru o perioadă de 14 zile. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică.

S-a dispus, conform procedurilor dezinfecția sediului instituției și au fost luate toate măsurile specifice de protecție individuală a personalului. Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, purtarea măștii de protecție în spațiile deschise stabilite prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor.

Tot azi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș anunţă că la Căminul pentru Persoane Vârstnice Baia Sprie au fost confirmate nouă persoane infectate cu noul Coronavirus, beneficiari ai serviciilor de asistență socială. Toate aceste persoane au fost mutate și izolate în cadrul centrului rezidențial și beneficiază de asistență medicală zilnică, asigurată de personal medical, în colaborare permanentă cu medicii epidemiologi din cadrul Direcției de Sănătate Publică Maramureș.

Contacții direcți au fost carantinați. Direcția de Sănătate Publică Maramureș a dispus efectuarea dezinfecției și au fost luate toate măsurile de protecție individuală. De asemenea, se efectuează ancheta epidemiologică. Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, purtarea măștii de protecție în spațiile deschise stabilite prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor.

După ce în structurile poliţiei de frontieră au depistaţi mai mulţi angajaţi infectaţi cu Covid-19, iată că şi în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş sunt doi angajaţi confirmaţi pozitiv, anunţă reprezentanţii IPJ.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT