Poliția Locală Baia Mare a primit noi dotări din partea autorităților locale și au fost angajați și tineri, iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Patrule de polițiști locali veghează asupra siguranței cetățenilor atât ziua cât și noaptea în municipiu, astfel că infractorii încep să aibă probleme în a mai scăpa de oamenii legii.
Așa s-a întâmplat azi-noapte, în jurul orei 3:30, unde doi hoți care încercau să spargă un autoturism pe strada Vlad Țeleș din oraș s-au trezit în mijlocul acțiunii cu doi polițiști locali care patrulau prin zonă și au observat mișcările suspecte.
Tinerii polițiști locali, pe numele lor Popan Vlad și Godja Toader i-au prins și imobilizat pe hoți, predându-i mai apoi Poliției Municipiului. Unul dintre cei prinși este recidivist.
Ne așteptăm să vedem cât mai multe astfel reușite, cu atât mai mult cu cât furturile în anumite zone au cunoscut o creștere îngrijorătoare în ultima perioadă.
ActualMM
Actualizare – IPJ Maramureş
Azi-noapte, ora 04.00, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi de către doi poliţişti locali cu privire la faptul că în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, efectuând serviciul de patrulare, pe strada Vlad Țepeș din municipiu, au surprins două persoane în habitaclul unui autoturism aflat parcat.
În momentul interceptării cele două persoane au încercat să fugă, dar au fost imobilizate de către polițiștii locali.
În urma verificărilor şi cercetării la faţa locului poliţiştii au constatat faptul că doi tineri de 20 respectiv 24 de ani, profitând de faptul că autoturismul parcat pe strada Vlad Țepeș din Baia Mare, avea portierele închise dar neasigurate, au pătruns în habitaclu dar nu au reușit să sustragă bunuri, obiecte sau valori.
Autoturismul aparține unui bărbat de 53 ani, din Baia Mare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.