„Să nu cazi în păcat cu altă femeie”, spune Sfânta Scriptură, însă atunci când cei care se abat de la poruncă sunt chiar preoții, infidelitatea nu poate fi strecurată sub preș. Un tânăr duhovnic scoate cărbunii încinși cu mâna după ce preoteasa a depus actele de divorț, sătulă să-i tot treacă cu vederea iubirea prea mare pentru enoriașe.
Să faci ce zice popa, nu ce face el, e o zicală veche de când Scriptura, dar mai actuală ca niciodată, la Florești, în curtea unei mari parohii din țară. Acolo, slujește unul dintre cei mai tineri preoți din Ardeal, atât de apreciat pentru harul din voce, încât i-a stârnit interesul și cântărețului caterisit cu scandal, Cristian Pomohaci.
Pentru o bună vreme, faima nu i-a știrbit viața de familie însă de de la un timp, duhovnicul tot a încălcat canoanele.
„Gurile rele vorbesc orice ca sa distruga o familie. Deci credeti ca nu este adevarat? Eu nu cred”, spun oamenii.
Adevărat sau nu, preoteasa, care este de loc din Rona de Sus, i-a trântit sub nas actele de divorț. Cu toată îngăduința din lume, femeia n-a reușit să-și ierte alesul în haină preoțească pentru că amantele ar fi fost prea multe, iar păcatul i-l iartă doar Dumnezeu. Superiorii din Biserică confirmă că mai tânărul duhovnic a fost slab în fața sexului frumos.
„Înaltpreasfințitul Părinte Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului – se arată profund întristat de faptul că preoteasa Alina Marțiș s-a adresat Judecătoriei Cluj-Napoca cu cererea de divorț, separându-se de preotul Ovidiu Marțiș de la Parohia din Florești. Problemele dintre cei doi par să fie cauzate de faptul că preotul și-a înșelat soția de mai multe ori, ultimul episod fiind recent și culminând cu cerere oficială a divorțului”, se spune într-un comunicat al bisericii.
„Dumnezeu stie. Noi vedem ca este omul bisericii, ca isi face datoria eu vad dar nu m-am gandit niciodata sa pun la indoiala sau sa judec eu pe cineva”, spun enoriașii.
De judecata lumească s-ar putea ocupa instanța dacă soții nu se pun de acord la partaj. Până la o sentință, orice se poate întâmpla, spun cei vrăjiți de imaginea familiei idilice. Fără dovezi, enoriașii nu cred în despărțire.
„Gurile rele vorbesc orice ca sa distruga o familie. Deci credeti ca nu este adevarat? Eu nu cred. Nu cred, nu cred asa ceva pentru ca are copii si eu il stiu un om foarte de treaba, asa din vedere cat il stiu”, susțin enoriașii.
Preotul și preoteasa au trei copii pe care au încercat să-i crească în spiritul familiei creștine. Dacă vor găsi o cale de împăcare, rămâne de văzut. Înalții Prelați ai Bisericii n-au luat deocamdată vreo decizie în ceea ce privește sancționarea duhovnicului.