Eveniment

EXERCIŢIU: Ofiţerii patrupezi ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Maramureş, implicaţi într-o căutare reală pentru găsirea a două victime fictive (FOTO)

Dispariţia unei persoane reprezintă pentru forţele de intervenţie o luptă contra cronometru. Orice alegere greşită poate face diferenţa între succes şi eşec. La reuşită se poate ajunge doar prin intervenţie eficientă în teren, profesionalism,  bazate pe experienţa celor implicaţi în astfel de operaţiuni. 

În cursul acestei săptămâni, pe raza localităţii Culcea a avut loc o amplă misiune de căutare a două persoane dispărute. În fapt a fost o căutare reală, antrenantă, cu forţe de la mai multe instituţii pentru găsirea a două victime fictive.

Exerciţiul, desfăşurat la iniţiativa domnului Pop Samir, coordonator tehnic SAR (search and rescue) – Echipa Canină de Căutare – Salvare,  a reunit membrii clubului Local Ciobănesc German Baia Mare, poliţiştii Grupei Canine, din cadrul Serviciului de Ordine Publică a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi “Pintea Viteazul”, ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ai Clubului 4×4.

Forţele care au intervenit imediat după sesizare au aflat că trei bărbaţi au venit la pescuit pentru prima dată la balta de la Culcea, cu intenţia de a rămâne peste noapte. După ce au consumat alcool, spre seară s-au îndreptat spre pădure. Pe traseu, între doi dintre aceştia s-a iscat o stare conflictuală urmată de o agresiune. Cel de-al treilea s-a întors la baltă şi observând că prietenii lui nu se întorc şi nu răspund la telefon a sunat după ajutor. În momentul în care a intervenit echipa de căutare nu se cunoştea direcţia înspre care aceştia s-au îndreptat ori dacă au rămas împreună, pornindu-se de la premisa unor scenarii multiple.

După şedinţa tehnică de prezentare a planului de acţiune, au început activităţile de căutare / salvare pe o suprafaţă cuprinsă între 8 şi 10 km, pe un teren deschis, acoperit de vegetaţie specifică zonei dar care permitea accesul unităţilor canine precum şi a vehiculelor de teren. După aproximativ cinci ore de căutare, ofițerii patrupezi alături de însoțitorii lor, și-au dovedit calitățile excepționale reușind să ia urma persoanelor căutate astfel încât a fost posibilă recuperarea și extragerea celor două victime, una dintre acestea necesitând îngrijiri medicale şi transport la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Baia Mare.

Deşi de această dată ne-am aflat în faţa unui exerciţiu, nu trebuie neglijat faptul că astfel de incidente s-au petrecut şi pot apărea în mod spontan, aspect ce justifică şi obligă autorităţile şi forţele care le vin în sprijin la o strânsă cooperare. Doar prin intermediul comunicării, al intervenţiei cu mijloace eficiente şi al efortului colectiv al celor implicaţi, astfel de posibile tragedii se pot transforma în salvări de vieţi şi misiuni încheiate cu succes.

EXERCIŢIU: Ofiţerii patrupezi ai serviciului de ordine publică implicaţi într-o căutare reală pentru găsirea a două victime fictive

Te-ar putea interesa si

DE WEEKEND – CUM ÎȘI VINDE O BĂIMĂREANCĂ MAȘINA: ”E aproape atât de ieftină ca și un Iphone 8 Plus!” (foto)

Vasile Dale

BILANŢ 16 APRILIE: 7.707 români infectați cu coronavirus, 387 de morți și 1.357 de vindecați. În Maramureş sunt 55 de cazuri

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un adolescent de 15 ani a fost lovit de un localnic din Sălsig. Pușcase o petardă (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.