Important

PREVENIRE: Poliţiştii maramureşeni, implicaţi în Campania SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI

Prima activitate din cadrul Campaniei Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți a avut loc azi dimineață, în trenul cu direcţia dinspre Mireșu-Mare înspre Baia Mare.
Vă reamintim că această campanie vine ca urmare a numărului mare de tineri care și-au pierdut viața prin electrocutare, urcând pe vagoanele trenurilor de dragul unui like pe facebook.
Astfel polițiștii de prevenire, împreună cu cei de la Biroul Transporturi Feroviare au stat de vorbă cu tinerii călători, informându-i cu privire la accidentele nefericite determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor de căi ferate, triaje și zonele adiacente.


Polițiștii le-au vorbit tinerilor și despre riscurile escaladării trenurilor care circulă pe rețeaua electrică, de dragul unui like, precum și cele care sunt provocate de neatenția survenită utilizării excesive a telefoanele mobile și căștilor.
Cu toate că întâlnirea polițiștilor cu tinerii a avut loc la o oră matinală, aceștia au manifestat interes și au ascultat sfaturile polițiștilor, rămâne doar să le și aplice.
Activitățile în cadrul campaniei vor continua în perioada următoare, aceasta derulându-se până la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2021.
Și, având în vedere că anul școlar a început de puțin timp, polițiștii le urează elevilor multă sănătate, poftă de carte și cât mai puține ore on-line. Iar celor care fac naveta cu trenul, călătorii în siguranţă!

Te-ar putea interesa si

Gheorghe Șimon, deputat PSD: Lucrările întârziate la Aeroportul Internațional Maramureș aduc județul în pragul falimentului!

Redactie

Ștrandul Termal Tășnad a anunțat începerea sezonului estival – multe surprize pentru turiști

Vasile Dale

Expoziția „Am învins”, un omagiu adus supraviețuitorilor maramureșeni ai Holocaustului

Redactie

1 mesaj

Andrei septembrie 24, 2020 at 6:37 pm

Ahahahahahahahahah !!!! Mor de ras !!

Campanie facuta pe Miresu Mare – Baia Mare, in conditiile in care linia de la Dej pana la noi e neelectrificata.
C’est Magnific! Beton!

Daca faceau o campanie anti-furturi in tren, anti-vandalism intelegeam. Dar asa, au luat un tren de navetisti pe ruta care e neelectrificata din 1880.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.