BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO EXCLUSIV – ACCIDENT PE DN 18 / ACTUALIZARE: Ambulanţă cu doi pacienţi implicată într-un accident la Petrova

Azi-noapte, în jurul orei 00.00, polițiștii au fost sesizati prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o ambulanță a derapat și a ajuns pe linia de cale ferată.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 41 de ani, din Săcel, a pierdut controlul direcției de mers a autospecialei oprindu-se pe linia de cale ferată între stația C.F.R. Valea Vișeului respectiv Halta de mișcare Petrova.

Totodată, polițiștii au mai constatat faptul că în autospeciala tip ambulanță se aflau două paciente care urmau să fie transferate la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Șoferul autospecialei împreună cu cele două paciente au fost preluați de către o altă ambulanță care i-a transport la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările.

”Colegul nostru cu o vechime de peste 20 de ani în se intorcea din Baia Mare cu două paciente externate. Mi-a spus că i s-a făcut rău la volan. A fost supus mai multor examene medicale, inclusiv computer tomograf să nu fi suferit vre-un accident vascular. Intrase în schimb la 19. Nu a adormit la volan. I s-a făcu rău. Nu s-a răsturnat cu ambulanța. A ieșit de pe partea carosabilă iar autospeciala a rămas pe roți pe terasamentul căii ferate” ne-a declarat în exclusivitate Ligia Micle, director SAJ Maramureș.

Actualizare – SAJ Maramureş

Referitor la accidentul din Petrova, reprezentanţii SAJ Maramureş precizează: „O ambulanta de transport in localitatea Petrova a intrat intr-un cap de pod de unde a parasit carosabilul pana pe linia de cale ferata. Ambulantierul a anuntat prin 112 despre accident. Afirmativ ambulantierului i s-a facut rau pentru cateva secunde in timp ce conducea, fiind imbracat cu echipament de protectie complet. Cele 2 paciente si ambulantierul nu au avut nevoie de ingrijiri medicale din partea echipajului sosit la locul accidentului. Ambulanta NU S-A RASTURNAT! Imaginile care au aparut in unele publicatii NU SUNT CELE DE LA PETROVA, sunt de la alt eveniment rutier din alt judet. Toti ocupantii ambulantei au fost preluati de echipajul SAJ si au fost transportati la Spit Mun. Sighetu M., respectiv pacientele la sectia Pneumoftiziologie, iar ambulantierul la CPU. Dupa consultul medical ambulantierul a plecat la domiciliu. Precizam ca este angajat SAJ de aprox 20 ani si a efectuat controalele de medicina muncii”.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: O fostă asistentă medicală a fost descoperită într-o fântână de pe strada Spitalului din Șomcuta Mare – ACTUALIZARE

Vasile Dale

EUROPOL – Polițiștii din Maramureș părăsesc grupurile ,,profesionale” de WhatsApp

Vasile Dale

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.