Eveniment

FLAGRANT: Mită oferită de un maramureşean, refuzată de un poliţist de frontieră

La sesizarea poliţiştilor de frontieră, ofițerii Direcției Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Satu Mare, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au prins în flagrant un cetățean român, şofer al unui microbuz, care a oferit suma de 50 euro, cu titlu de mită, unui polițist de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

Ieri, 23 octombrie 2020, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia Botiz-Satu Mare un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România.

La volanul mijlocului de transport se afla cetăţeanul român T.G., în vârstă de 55 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, iar în momentul în care poliţistul de frontieră i-a solicitat documentele pentru control, şoferul i-a oferit 50 de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

Deşi poliţistul de frontieră a refuzat şi i-a adus la cunoştinţă că fapta sa reprezintă infracţiunea de dare de mită, bărbatul a insistat în oferirea banilor, fapt pentru care poliţistul de frontieră a raportat evenimentul şefilor ierarhici.

În baza sesizării Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Satu Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, l-au prins în flagrant pe şoferul mijlocului de transport care a oferit polițistului din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei suma de 50 euro.

Procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de persoana în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi cercetarea acesteia în stare de libertate.

În urma sesizării, s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Te-ar putea interesa si

IMAGINI HORROR: Un copil de 9 ani a găsit leșuri de câini aruncate într-un tomberon din Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un foișor a fost mistuit de flăcări în orașul Ulmeni

Vasile Dale

Un viceprimar model pentru comunitatea vișeuană. Lucrează cot la cot cu muncitorii, iar rezultatele se văd deja (galerie foto)

Vasile Dale

1 mesaj

Tot asa ca si pe mine octombrie 24, 2020 at 11:53 pm

Mai Gheorghe 50 e pt 2 agenti? Esti zgarcit tare , Daca puneai 100 n aveai treaba asa ca te ai tras pe fese la 50 e acuma ai dosar :)). N ai un pic de orientare cum ma sa dai 50??? 50 dai la strada nu la domn polizei

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.