Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

MOST WANTED: Ioan Grad, din Vișeu de Sus, căutat la nivel european pentru viol

Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 18 state europene și Europol, lansează la o campanie de creștere a gradului de informare publică, în scopul prinderii persoanelor căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală.

Unele dintre cele mai periculoase persoane din toată Europa, căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală, sunt în atenția polițiștilor.

Pentru a aduce agresorii sexuali în atenția publicului, a fost lansată o campanie de informare, în 19 state europene, prin care oamenilor li se cere sprijinul în scopul depistării unora dintre cele mai periculoase persoane, căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală.

Agențiile de aplicare a legii din Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, România, Spania, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii și-au unit forțele în acest demers.

19 persoane urmărite, câte una din fiecare stat, suspectate de comiterea unor infracțiuni de natură sexuală sau condamnate pentru astfel de fapte, au fost alese să apară, timp de mai multe săptămâni, pe site-ul european al urmăriților most wanted – www.eumostwanted.eu.

Pe durata campaniei, agențiile de aplicare a legii din statele participante vor mediatiza imaginile persoanelor căutate în mediul on-line, inclusiv pe social-media, astfel încât site-ul www.eumostwanted.eu să devină cât mai cunoscut.

Nu este timp de pierdut, ajutați-ne să prindem aceste persoane urmărite!

Dacă recunoașteți vreuna dintre persoanele căutate sau aveți date despre ea și le furnizați poliției, veți contribui la o Europă mai sigură. Informațiile pot fi transmise și în mod anonim, prin intermediul site-ului www.eumostwanted.eu, iar Europol le va pune la dispoziția autorităților din țările respective.

În urma campaniilor desfășurate anterior, informațiile primite de la cetățeni au fost extrem de valoroase: de la lansarea, în anul 2016, a proiectului www.eumostwanted.eu, 91 de persoane urmărite de diferite state, care apăreau pe site, au fost arestate.

Persoana urmărită de Poliția Română, în această campanie, este Ioan Grad, de 56 de ani, din Vișeu de Sus, Maramureș.

Bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate în mod ilegal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Semnalmente: înălțime – 1,90 metri, greutate – 130 de kilograme, robust, ochi albaștri, păr șaten, chelie frontală.

E.N. – F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, cu sprijinul Europol, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT