BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Cânii latră, ursul trece, iar oile… AMENDATE – La două săptămâni după concertul lui Leșe, NICIO sancțiune. Au fost în schimb amendați oameni la o petrecere privată

Mâine se împlinesc fix două săptămâni (14 zile) de la concertul extraordinar susținut de Grigore Leșe și Ansamblul Folcloric Național Transilvania la sala ATP Tech Center din Baia Mare. Un act artistic minunat, de altfel, însă care s-a desfășurat în ilegalitate față de deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș și, conform legii, trebuia sancționat. Până în ziua de azi, acest lucru nu s-a întâmplat.

CJSU Maramureș a interzis concertele și spectacolele publice sau private încă din 15 octombrie

În seara zilei de 15 octombrie, autoritățile județene au anunțat emiterea unei Hotărâri prin care toate spectacolele și concertele, atât private cât și publice, atât în exterior cât și în interior sunt interzise pe o perioadă de 14 zile, de la emiterea Hotărârii, în întreg județul. Între timp, incidența infectărilor noi a crescut alarmant în mai multe localități (printre care și Baia Mare, care a intrat în scenariul roșu), astfel că astfel de manifestări au rămas în continuare interzise.

Leșe și Ansamblul au luat în derâdere deciziile autorităților și li s-a permis acest lucru, dar nu sunt singurii

Autoritățile au fost anunțate încă din dimineața zilei de 18 octombrie că sunt toate șansele ca evenimentul de la sala ATP să aibă loc. Deși pe pagina de Facebook a Ansamblului s-a anunțat că spectacolul va fi anulat, acesta s-a desfășurat fără nici o problemă, cu spectatori.

Ba mai mult, a fost filmat LIVE și publicat pe rețelele de socializare, călcând în picioare măsurile luate de conducătorii județului. Au trecut două săptămâni de atunci și, până în ziua de azi, nu există informații despre sancțiunile primite de către organizatorii concertului, artiști sau spectatori. Dar acest caz nu este singular.

Cu tot respectul și stima față de actorii băimăreni, care doar își fac treaba cât pot de bine în condițiile actuale, vă anunțăm că și Teatrul Municipal Baia Mare a organizat spectacole ( în aceeași perioadă în care CJSU anunțase că acestea sunt interzise. La fel ca în cazul lui Leșe, autoritățile județene au părut total debusolate, lăsând impresia că habar nu aveau despre existența acestor manifestări. Tot la fel ca și în cazul concertului de la ATP Tech Center, până la acest moment nu s-a anunțat nici o sancțiune.

Zi de naștere la un local din Cătălina, “spartă” de polițiști

În cu totul altă “barcă” stau persoanele de rând. Acum o săptămână, forțele de ordine au oprit o zi de naștere care avea loc în incinta unui local de la intrarea în Cătălina. La eveniment au participat 31 de persoane, iar oamenii legii au emis un număr de 32 de sancțiuni în valoare de 11.000 de lei.

Concertele și spectacolele publice sau private sunt în acest moment, în teorie, LEGALE în județ

Deși numărul de noi infectări crește de la o zi la alta, concertele și spectacolele sunt, în teorie, legale în zonele necarantinate sau care nu sunt în scenariul roșu. Cum se poate așa ceva? Simplu: Hotărârea emisă de CJSU și care interzicea astfel de manifestări a expirat. Mai exact, a fost emisă în data de 15 octomrie cu specificația că interdicția acestor manifestări este valabilă timp de 14 zile. După aceea, autoritățile județene au uitat să o prelungească.

Incidența cazurilor la 1.000 de locuitori a ajuns la 2,54 în Maramureș. Rata de pozitivare a testelor efectuate, aproape de 70% ieri, 30 octombrie

În acest moment, situația pandemică este una îngrijorătoare în întreg județul. Doar în ultimele 7 zile, în Maramureș s-a înregistrat un număr total de 937 de noi infectări, dintr-un număr de 2460 de teste efectuate. Așadar, atât numărul mare de noi infectări cât și rata uriașă de pozitivare preconizează un viitor apropiat incert, în cazul în care nu vom intra pe un trend descendent. De menționat este că DSP Maramurșe a reînceput de ceva vreme tradiția de a ține la secret date care ar trebui să fie publice, în acest caz vorbim despre incidența în fiecare localitate. Sistemul medical se luptă la foc continuu. Medicii, asistentele au trecut deja pragul epuizării fizice și doar dorința de a-i face bine pe oameni îi mai ține în picioare, la muncă. Spitalele ajung la limita locurilor disponibile, iar cei infectați cu virusul, a căror viață stă într-un fir de ață pe paturile de ATI din Spitalul Suport a fost ieri de 19. Rămâne la responsabilitatea fiecăruia dintre noi să acordăm mai multă atenție recomandărilor și să împiedicăm rata de infectare să crească.

Adrian Barbur, ActualMM.ro.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

PRIMUL MEDIC DIN JUDEŢ RĂPUS DE CORONAVIRUS: Dr. Ștrempel Nicolae a decedat astăzi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare

Redactie

ACCIDENT ÎN BAIA MARE: Impact între două maşini la intersecţia dintre străzile Cuprului şi Horea

Redactie

EXCLUSIV – CITITORI De la miezul nopții făceau drifturi în zona Big din Sighet. Șoferul mort era fotbalist la Tisa Sarasău (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.