National

Istoria jocului de ruletă și ale variațiilor sale

Încă de la începuturile sale și până în prezent, ruleta a fost și este unul din cele mai populare jocuri de cazino din întreaga lume. Chiar și cei care nu au intrat vreodată într-un casino, știu exact cum arată această roată a destinului, iar designul și culorile ei au devenit emblematice pentru industria pariurilor și a jocurilor de noroc.

Cine a inventat jocul de ruletă?

Cu toate că după nivelul său de popularitate mulți ar putea crede că ruleta a fost inventată de un împătimit al pariurilor, în realitate creatorul ei nu este nimeni altul decât celebrul matematician și fizician francez, Blaise Pascal. Dorind să creeze o mașinărie care să funcționeze la infinit prin mișcarea perpetuă, în anul 1655, Pascal a realizat această roată a norocului care deși nu se învârte la infinit pare să aibă nevoie de o veșnicie până se oprește într-un punct, mai ales pentru cei care și-au pariat toată averea pe culorile ei.

Blaise Pascal imaginea

Adevărul despre zerourile desenate pe jocul de ruletă

Conform cronicilor de la vremea aceea, se pare că ruleta era deja un joc foarte popular în Paris, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Legat de zerouri pe de altă parte, părerile istoricilor sunt împărțite. Cu toate că majoritatea cercetătorilor s-au pus de acord în privința celor care au inventat ruleta cu un singur zero, și anume celebrii frați Francois și Louis Blanc – doi antreprenori ce operau mai multe cazinouri din Monaco, despre motivul invenției acestui tip de ruletă există două teorii.

Pe de-o parte, unii specialiști sunt convinși că ruletele primitive aveau nu doar o căsuță cu zero, ci chiar două, lucru care dădea casei un avantaj imens față de jucători, iar Francois și Louis Blanc au creat ruleta cu un singur zero pentru a-și populariza și mai mult business-ul și a atrage clienți.

Pe de altă parte, există mulți amatori ai jocurilor de noroc care spun că ruleta originală nu numai că nu avea două zerouri, ci nici măcar unul, iar pentru că regatul Monaco se confrunta cu reale probleme financiare, Francois și Louis Blanc au inventat această ruletă specială cu un singur zero pentru regele Charles al III-lea, care a folosit-o să-și crească veniturile. La puțin timp după ce a primit-o în dar, Charles al III-lea a prezentat maselor noua sa ruleta extraordinară și cu ajutorul ei a convins să joace la ruletă tot mai mulți împătimiți ai jocurilor de noroc din regat, obținând pe seama lor sume fabuloase. Astfel, ruleta cu un singur zero a devenit un simbol de bază al statului Monaco și al culturii sale bazate pe jocurile de noroc.

Ruleta – între legendă și adevăr

O veche legendă despre Francois Blanc ne povestește cum acesta, împătimit fiind de jocurile de noroc, și-a vândut sufletul diavolului pentru a afla secretele ruletei și prin ce mijloace acest mecanism misterios îi îmbogățește și mai mult pe cei bogați. De aceea, pentru că se crede că ruleta ar avea legătură directă cu diavolul, se spune că numerele de la 1 la 36, înscrise pe suprafața ei, adunate, dau suma 666.

Jocurile de noroc pe bani au fost interzise în Franța pentru o lungă perioadă de timp. La un moment dat, singurul cazino care funcționa în legalitate era cel al familiei Blanc, până când aceștia și-au mutat în cele din urmă toate operațiunile în Monte Carlo.

Cum a ajuns jocul de ruletă în America?

Jocul de ruletă a ajuns pentru prima oară în America în secolul al XVIII-lea. Interesant este faptul cum cea mai populară variantă de acolo avea înscrise pe ea doar 28 de numere, un zero simplu, unul dublu și un vultur, care deși era simbolul american al libertății, dădea de fapt un avantaj enorm casei și nu celor care jucau. Astfel, în varianta americană, jucătorii pierdeau nu doar dacă bila pica pe zero, ci și pe vulturul respectiv.

O altă deosebire între stilul de joc american și cel european era atitudinea jucătorilor, dar și a operatorilor jocului de ruletă. Dacă în Europa ruleta era privită ca un joc foarte respectat, jucat doar de persoane din înalta societate, în America lucrurile se întâmplau exact pe dos. Atât jucătorii, cât și operatorii jocului făceau tot posibilul să se înșele unii pe alții, iar pentru faptul că tentativele de fraudă dintre ei erau un eveniment la ordinea zilei, ruleta trebuia înălțată pe o masă sau un alt suport improvizat.

Până în ziua de azi, ruleta americană, în comparație cu cea europeană, se remarcă prin caracterul ei mai puțin prietenos față de jucători prin simplul fapt că deși s-a renunțat la vultur, numărul de zerouri a rămas cu unul mai mult decât la varianta europeană pentru ca operatorii casei să se bucure în continuare de acel avantaj imbatabil.

Când a apărut primul joc de ruletă online? 


Bucurându-vă de jocul de ruletă online

La începutul secolului XX, ca și acum de altfel, cele mai multe cazinouri existau în Monte Carlo și în Las Vegas. În ceea ce privește jocul de ruletă, în Monte Carlo se practica varianta europeană, cu un singur zero, iar în Las Vegas, varianta americă cu doi de zero.

Popularitatea cazinourilor fizice și implicit a jocului de ruletă a început să crească exploziv abia din anul 1970. De atunci și până în ziua de azi, cazinourile au apărut unul după altul, ca ciupercile după ploaie, în diferite colțuri ale lumii, iar odată cu anul 1996 când s-a deschis și primul cazino virtual, aproape că nu a mai existat suflet pe pământ care să nu cunoască cum arată un joc de ruletă. Bineînțeles, la mediatizarea jocului de ruletă, nu a contribuit doar internetul, ci și industria cinematografică, precum și literatura internațională.

Cele mai bune cazinouri virtuale unde poți să joci la ruletă

Multe cazinouri virtuale pun la dispoziția clienților lor jocul de ruletă. Dar pentru o experiență inedită, alege un cazino care să-ți ofere mai multe variante de joc, precum și posibilitatea de a juca ruletă live, cu dealeri adevărați. La 888cazino de exemplu, poți încerca o gamă variată de jocuri de ruletă, printre care se numără și jocuri live, dar și o variantă de ruletă franceză în care jocul se desfășoară în limba franceză, sau o variantă americană, cu numere de la 1 la 36, două căsuțe cu zerouri și mai multe moduri de a paria. Încearcă acum toate aceste jocuri roulette și află care ți se potrivește cel mai bine!

Nu întâmplător există atât de multe variații ale jocului de ruletă! De-a lungul timpului, acest joc a fascinat atât de mulți amatori de adrenalină, încât, așa cum am prezentat și în acest material, multe persoane celebre în lumea jocurilor de noroc nu au ezitat să-și aducă contribuția la evoluția ruletei, lăsându-și amprenta în istoria ei, odată pentru totdeauna. Fiecare variație își are farmecul ei, iar singurul mod de a descoperi cea mai atractivă și mai bănoasă variantă este prin testarea fiecărei alternative în parte!

Te-ar putea interesa si

Doi maramureșeni au furat un televizor de pe terasa unui restaurant din Zalău

Redactie

POMI: O familie cu copii raniti intr-un accident dupa ce un maramuresean a intrat pe contrasens

Vasile Dale

FOTO/VIDEO: Un motociclist ENDURO a intrat într-un copac. O creangă i-a străpuns femurul piciorului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.