BREAKING NEWSImportantRecomandate

Cosmin Butuza (PSD): ”PNL atacă la CCR legea stimulentelor pentru profesori!”

Cosmin Butuza, secretar executiv al PSD Maramureș și candidatul social-democraților pentru Parlamentul României trage un semnal de alarmă, arătând faptul că Guvernul Dreptei Unite a abandonat încă o categorie socială în fața pericolului mortal, la fel cum a făcut și cu medicii.

”Peneliștii transformă profesorii în carne de tun. Pas cu pas, peneliștii incompetenți care vremelnic conduc România distrug învățământul românesc. Întâi ne nenorocesc copiii, prin refuzul de a le permite accesul la educație. Apoi, înjosesc profesorii, prin descurajarea lor cu orice prilej. Guvernul PNL transformă profesorii în carne de tun, așa cum a procedat în martie și cu medicii pe care i-a trimis în prima linie a luptei antiCOVID, fără să le asigure materialele de protecție necesare. După ce au refuzat și să-i testeze, iar apoi au refuzat să le acorde majorările salariale prevăzute de lege de la 1 septembrie, peneliștii refuză acum și stimulentele oferite cadrelor didactice expuse riscului de îmbolnăvire”, susține candidatul PSD Maramureș pentru Parlamentul României, Cosmin Butuza.

Aversiunea și încăpățânarea cu care Guvernul PNL a refuzat să acorde sprijin financiar profesorilor, în pandemie a obligat cadrele didactice să cheltuiască în jur de 1.000 de lei, fiecare, pentru a-și asigura protecția sanitară și materialele didactice necesare cursurilor online. Peneliștilor însă pare să nu le pese decât de ei și de modul în care pot să mențină puterea și după 6 decembrie, pentru a-și satisface clientele politică și acoliții. Împreună îi putem trimite pe peneliști acasă, în 6 decembrie! Împreună asigurăm românilor siguranța și respectul pe care le merită! Împreună putem să îi învingem!”, susține Cosmin Butuza, candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților.

Articol comandat de Partidul Social Democrat Maramureș, cod mandatar financiar 11200020

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Primăria Valea Chioarului și-a testat angajații. O angajată are soțul confirmat pozitiv. ”Dumnezul Maramureșului” nu își dă demisia?

Redactie

FOTO: AJVPS Maramureş derulează o anchetă internă în cazul urşilor împuşcaţi la Izvoare

Redactie

FOTO – ACTUALIZARE: O persoană încarcerată în urma unui accident pe strada Dumbravei

Redactie

1 mesaj

Gogu noiembrie 13, 2020 at 12:42 pm

Da ma, asa-i, penelistii sunt incompetenti. Dar macar nu-s hoti dovediti ca voi. Lasa-ma cu masurile astea populiste, hai, cere si pentru angajat in mediul privat stimulente. Ca eu, ca fraierul, vin la lucru ca patronul sa plateasca taxe si impozite in numele meu si al firmei, ca Statul Roman sa aiba ce incasa. Deci, la fel ca ”productivii” profesori, la fel de vulnerabil sunt si eu in calea virusului mortal 🙂 mai bine taceai si nu dadeai bani pentru un articol care arata penibilul vostru, josnicitatea, prostia si incultura. Nu mai merge cu jabca bai, nu mai merge smecheria. Evident, acest comm nu o sa fie publicat, doar e impotriva sistemului. Hai va pup!

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Gogu Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.