BREAKING NEWSImportantRecomandate

CJ Maramureș: 70 de utilaje vor interveni pentru a asigura deszăpezirea pe drumurile județene din Maramureș

SC Drumuri Poduri Maramureş SA este pregătită să intervină în sezonul de iarnă 2020–2021 pentru deszăpezirea drumurilor județene. La nivelul județului Maramureş sunt încadrate la categoria drumuri judeţene un număr de 39 drumuri, în lungime totală de 783 km. Întreţinerea reţelei de drumuri judeţene pe perioada de iarnă se va face pe circa 550 km, iar pe drumurile care sunt în curs de reabilitare şi modernizare, întreţinerea curentă pe timp de iarnă se va face de firmele care execută aceste lucrări. Aici intră lucrările de reabilitare pe Drumul Nordului, 72 km, constructor Implenia Baugesellschaft M.B.H, Valea Izei, Bârsana – Săcel, 40km, constructor Autotehnorom SRL, DJ 186 Leordina – Poieni, 20 km, constructor Conrep SA.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a verificat starea utilajelor, precum și stocurile de material antiderapante.

”Pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru sezonul de iarnă, am verificat stocul de material antiderapant care se află, la ora actuală, în depozitele noastre. Necesarul estimat pentru acest sezon este de 9.000 de tone de sare, respectiv 5.625 de metri cubi de nisip. În prezent, în bază, există un stoc de 3.000 de tone de sare și 1.000 metri cubi de nisip. În ceea ce privește pregătirea utilajelor, vor fi disponibile pentru deszăpezire 70 de utilaje. Însă, având în vedere că la ora actuală sunt în derulare mai multe lucrări de reabilitare a drumurilor județene, atât cât temperaturile ne vor permite, utilajele vor fi utilizate pe tronsoanele respective. Însă, odată cu venirea iernii, lucrările se vor opri, iar utilajele respective vor fi echipate și pregătite pentru a fi gata pentru intervenții”, a precizat Ionel Bogdan.

În ceea ce privește gestionarea eficientă a deszăpezirii, a fost întocmit planul operativ de intervenții. La nivelul SC Drumuri Poduri Maramureş SA va funcţiona non-stop, pe toată perioada de iarnă, Dispeceratul de deszăpeziri. La telefon 0262 214101 – 24 de ore din 24 – se primesc, se prelucrează şi se transmit informaţii privind starea drumurilor din judeţ, modul de intervenţie, modul de asigurare a circulaţiei.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Sursa foto Arhiva Primăriei Municipiului Baia Mare

Te-ar putea interesa si

VIDEO: LA UN PAS DE MOARTE – Trei posibile tragedii evitate în ultima clipă în traficul din Maramureş

Redactie

ANUNŢ: Modificarea Anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1090/2021

Redactie

INCENDIU LA TĂUŢII MĂGHERĂUŞ: O casă a luat foc azi-noapte. Au ars anvelope şi deşeuri textile (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.