Eveniment

PE DRUMURILE DIN JUDEŢ: Brad căzut peste o ambulanţă privată în pasul Gutâi, un bărbat s-a răsturnat cu autoturismul pe un drum forestier. Mai mulţi condamnaţi pentru infracţiuni rutiere

Poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au fost sesizaţi ieri la ora 17.00, despre faptul că un brad a căzut pe o ambulanță care se deplasa DN. 18., în pasul Gutâi.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că ambulanţa privată se deplasa dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei şi transporta un pacient în vârstă de 67 de ani. În urma incidentului persoanele aflate în ambulanţă nu au suferit leziuni, incidentul soldându-se doar cu avarii la auto.

Iarna Baimareana

La faţa locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 64 de ani care exploata masă lemnoasă în cantonul 8 Gutâi, având autorizaţie de exploatare emisă de Ocolul Silvic Mara. Conform relatărilor acestuia, bradul pe care l-a tăiat, fiind putred la cioată, s-a răsturnat pe carosabil, lovind autoturismul. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

*****

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Poienile de sub Munte a scăpat uşor după ce autoturismul pe care-l conducea pe un drum forestier din zona numită Micelaş, de pe raza comunei, s-a răsturnat.
Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina cercetează acum împrejurările în care s-a petrecut accidentul. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, însă verificările efectuate au stabilit că autovehiculul implicat în accidentul rutier nu este înmatriculat.
În cauză se afectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

*****

Ieri, 24 noiembrie, poliţiştii din Ulmeni au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii emis de Judecătoria Baia Mare, pe numele unui bărbat în vârstă de 32 de ani din Chelinţa.
Bărbatul a fost condamnat la 1 an și 9 luni închisoare cu executare, pentru comiterea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost condus și încarcerat la Penitenciarul Baia Mare.

*****

Ieri, în jurul orei 15.30, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, au depistat în trafic, pe strada Gării, un şufer care conducea fără să deţină permis de conducere.

Bărbatul în vârstă de 33 de ani, domiciliat în comuna Fărcaşa, s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Tot fără permis s-a urcat la volan şi un tânăr de 17 ani din judeţul Sălaj. Acesta a fost depistat de poliţiştii Secţiei 7 Suciu de Sus, aflaţi în serviciu pe DJ. 109F, în localitateaVălenii Lăpușului. Nerăbdarea de a conduce un autoturism îl va costa pe tânăr un dosar penal.

Te-ar putea interesa si

INCONŞTIENŢI: Doi tineri prinsi cu aparatul radar circulând cu 138 respectiv 152 km/oră pe bd. Independenţei din Baia Mare

Redactie

FOTO: Mașină furată din Franța condusă de un maramureșean depistată în PTF Petea

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: La volan din șanț în șanț după ce a ieșit dintr-un bar

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.