BREAKING NEWSImportantRecomandate

Deputatul Adrian Todoran a reușit: ”Casa George Pop de Băsești a fost reabilitată”


În cei patru ani de mandat în Parlamentul României, deputatul PMP de Maramureș, Adrian Todoran, a reușit să-și îndeplinească mai multe obiective în folosul comunității.

Unul dintre cele atinse este reabilitarea Casei Memoriale George Pop de Băsești.

Încă din anul 2018, parlamentarul i-a atras atenția ministrului Culturii de la acea vreme asupra situației în care se află casa memorială în care a locuit preşedintele Adunării Naţionale de la Alba Iulia.

”George Ivașcu, fost ministru al Culturii, a îndurat cât a îndurat critica și ironiile mele, din 2018, pentru a se decide, în final, să aloce banii necesari restaurării obictivului istoric de la Băsești”, spune Adrian Todoran, candidatul PMP Maramureș, la Camera Deputaților.

Intervenţiile deputatului la tribuna Parlamentului României, precum și interpelările depuse nu au rămas fără efect, astfel că astăzi vorbim despre un proiect finalizat. Nu mai puțin de 2,5 milioane lei au fost trimiși în județ pentru reabilitarea obiectivului.

”2,5 milioane lei au venit în Maramureș pentru reabilitarea Casei Memoriale George Pop de Băsești. În repetate rânduri, am luat cuvântul în Parlamentul României, cerând Guvernului PSD alocarea de fonduri, în vederea salvării de la ruină a unuia dintre simbolurile Unirii de la 1918”, mai menționează deputatul Todoran.

Cătălin MAN

Comandat: Partidul Mișcarea Populară Maramureș
Cod mandatar financiar: 11200012

Te-ar putea interesa si

Gheorghe Șimon (PSD): ”Guvernul PNL acceptă la vânzare măști neconforme”

Vasile Dale

FOTO / ACCIDENT PE DN 1C: O femeie a ajuns cu maşina în şanţ în zona benzinăriei de la Hideaga

Redactie

VIDEO, GALERIE FOTO / ACTUALIZARE: Accident mortal la Buşag, după impactul dintre un TIR şi un autoturism

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.