Din partea city managerului orașului Vișeu de Sus, Grigore Ciolpan (fost viceprimar), am primit un drept la replică despre informațiile preluate dintr-o postare de pe facebook în care un consilier județean îl acuză că a furat lemnele celor care locuiesc în blocurile sociale. Interesant este și faptul că acest drept la replică ne-a parvenit cu câteva zeci de minute înainte ca IPJ Maramureș să transmită oficial detalii despre acest caz.
Noi îl publicăm deși nimeni nu ne poate obliga să facem acest lucru. Probabil city-managerul ar trebuit să se adreseze celui care a postat pe pagina de socializare și să îi ceară un drept la replică. În fine, lăsăm la o parte aceste amănunte și îl întrebăm public pe dl city manager: a achitat din propriul buzunar factura pentru masa lemnoasă confiscată de poliție? De ce a ajuns masa lemnoasă să fie depozitată pe terenul domniei sale deși avizul de însoțire al mărfii era pentru Primăria Vișeu de Sus? De ce au fost două avize de însoțire a mărturii pentru cantitatea respectivă? Este dânsul vizat în dosarul întocmit în baza articolului 322 cod penal?
Ce spune citymanagerul Grigore Ciolpan
”Subsemnatul Ciolpan Grigore, domiciliat în Vișeu de Sus… administrator public al orașului Vișeu de Sus, avânt în vedere articolul publicat în data de 1 decembrie 2020 pe site-ul www.baiamare24.ro, în vederea unei corecte informari a publicului, ținând cont de prevederile legale, solicit publicarea următorului DREPT LA REPLICĂ:
În conformitate cu Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și cele privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului și unele măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, am achiziționat cantitatea de 10 mc lemn de foc de la societatea Faraon Forest SRL, achitând suma de 3.927 lei, potrivit chitanței nr. 25/01.12.2020 având avizul de însoțire secundar nr. 6046465/01.12.2020.
Astfel, tot materialul apărut pe site-ul dumneavoastră este fals și denigrator.
Consider că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicit publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii, fiind doar modalitatea unor partide de a-și face campanie electorală – știm exact cine, în aceeași manieră cunoscută în zonă.
Întrucât exercit o funcție publică, fiind o persoană publică – fost viceprimar al orașului Vișeu de Sus, mă voi adresa instanțelor de judecată împotriva acestor persoane care încearcă să calce în picioare imaginea și cariera mea, solicitând daune morale pentru tot prejudiciul de imagine creat”.
Grigore Ciolpan
CITEŞTE ŞI